|
Președintele nu a promulgat legea care prevede distrugerea Academiei de Științe
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, nu a promulgat legea care prevede distrugerea Academiei de Științe și a sistemului național de atestare și acreditare.
Președintele Republicii Moldova Igor Dodon nu a promulgat Legea nr.190 pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Codul cu privire la știință și Codul educației). Legea a fost adoptată de Parlament fără o analiza minuțioasă a impactului pe care îl pot avea noile prevederi asupră dezvoltării științei, a sistemului de acreditare și atestare în domeniul educației și cercetării în Republica Moldova.
Implementarea acestei legii în varianta existentă conține riscul de distrugere a Academiei de Științe a Moldovei ca principal for științific al țării. Președintele nu neagă necesitatea modificărilor în sistemul de gestionare a AȘM dar nu accepta diminuarea rolului acestei instituții în dezvoltarea științei.
Conform prevederilor legii, Consiliul Naţional de Acreditare şi Atestare (CNAA) se desfiinţează, prin absorbţie, atribuţiile lui fiind transmise Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educaţie si Cercetare (ANACEC) în subordinea Ministerului Educației. Crearea ANACEC prin reformarea ANACIP (Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional) şi absorbţia CNAA precum şi a Inspectoratului Naţional Şcolar contravine atât principiului de descentralizare a administraţiei publice centrale şi desconcentrare a serviciilor publice, cît şi practicii internaţionale în domeniu.
Decizia Președintelui a fost determinată și de numeroase adresări parvenite din mediul științific și universitar de a nu promulga această lege în redacția actuală.
La inițiativa Președintelui au fost lansate discuții cu reprezentanții universităților și centrelor academice în privința perfecționării actelor normative vizate întru oferirea de noi oportunității în dezvoltarea științei și educației din Republica Moldova.
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Lanțul muntos Ulagan-Sis - Iakutia (+Foto)
- Stomatită orală: iată cum să scapi de ea printr-o metodă populară în câteva minute, fără medicamente
- Pur și simplu privești această lume agitată din adâncul Liniștii... din Pacea interioară...
- Boala este o evadare din viața care nu este a ta
- Un uriaș meteorit luminos, observat pe cerul deasupra Portugaliei
- Enigma Mahabalipuramului (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1620
- Populația:
- 870 locuitori
Dubna este un sat şi comună din raionul Soroca. Dubna este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 25 km de orașul Soroca și la 145 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 870 de oameni. Satul Dubna a fost menționat documentar în anul 1620.
Comentarii
(0)