09 august 2017, 15:00 Realitatea moldovenească views 5801
Unii şomeri ar putea fi impuşi să presteze muncă neremunerată
09 august 2017, 15:00 Realitatea moldovenească views 5801

Unii şomeri ar putea fi impuşi să presteze muncă neremunerată

Unii şomeri din Moldova ar putea fi impuşi să presteze muncă neremunerată. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost elaborat de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Proiectul prevede obligarea şomerilor din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social, înregistraţi oficial la Agenţia Teritorială pentru Ocuparea Forţei de Muncă, să presteze activităţi de interes comunitar în localităţile de unde provin. Proiectul este susţinut de unii reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, care spun că astfel şomerii vor căuta mai cu spor un loc de muncă.

Potrivit noului proiect de lege, șomerii vor trebui să presteze activități de interes comunitar, cum ar fi amenajarea și salubrizarea teritoriului, dar şi lucrări de reparaţie. Tipul de activități urmează să fie stabilit de autoritatea locală. Nu vor fi obligaţi să presteze astfel de servicii doar şomerii din familiile care primesc un ajutor social de până la 300 de lei sau în cazul în care şomerul este în incapacitate de muncă.

„Aceste activități au drept scop atragerea beneficiarilor în circuitul economic activ", a menționat șefa Direcției evaluarea politicilor a Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale, Djulieta Popescu.

În familia Mereacre din satul Costești, raionul Ialoveni, cresc patru copii minori, iar ambii soți nu au un loc de muncă și primesc un ajutor de la stat puțin mai mare de două mii de lei. Capul familiei spune că este gata să meargă să muncească în folosul comunității, dar vrea ca după aceasta să aibă și un loc de muncă remunerat. „Copii trebuie îmbrăcați, vine școala, vine grădinița, e greu", a afirmat Vasile Mereacre.

În prezent, la Costești, 52 de familii beneficiază de ajutor social, iar cel puțin unul dintre membri – este șomer. Primarul satului spune că noile prevederi îi vor responsabiliza pe șomeri, or ajutorul de la stat nu poate fi acordat permanent.

„Sînt cazuri cînd familia devine dependentă de ajutorul social, iar membrii acesteia nu mai au interes să-și caute un loc de muncă. De fapt ajutoarele sociale sunt oferite pentru ca să ajute familia până în momentul în care aceasta se poate descurca în mod independent", a remarcat primarul satului Costești, Natalia Petrea.

În baza de date a Agenţiei Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă sunt înregistrate în prezent peste 20 de mii și 500 de persoane, dintre care aproape o treime nu doresc sau nu sunt motivate să caute un loc de muncă, a menționat șefa Direcției planificare din cadrul Agenției, Maria Bulgaru.

Anul trecut aproape 90 de mii de familii din Moldova au beneficiat de cel puțin o prestație de ajutor social de la stat, în acest scop fiind alocate peste 573 de milioane de lei. Din numărul total de familii beneficiare, aproape patru mii au în componența lor cel puțin un șomer.

Sursa: trm.md

Cuvinte cheie:

bani , munca , proiect

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1447
Populația:
1648 locuitori

Vadul-Raşcov este un sat şi comună din raionul Șoldăneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Vadul-Rașcov și Socola. Amplasat pe cursul superior al Nistrului satul Vadul-Raşcov se află la o distanță de 23 km de orașul Șoldănești și la 104 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1648 de oameni. Vadul-Raşcov a fost atestat documentar la 14 ianuarie 1447.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.