01 martie 2017, 14:15 Realitatea moldovenească views 5162
Majorarea pensiilor veteranilor războiului din Afganistan
01 martie 2017, 14:15 Realitatea moldovenească views 5162

Majorarea pensiilor veteranilor războiului din Afganistan

Din 1 martie militarilor, care au participat la Războiul din Afganistan și la conflictul armat de pe Nistru, le vor fi majorate pensiile de invaliditate în medie de două ori. Decizia corespunzătoare va fi luată astăzi, de Cabinetul de Miniștri.

Astfel, militarii în termen cu dizabilități severe vor primi cu aproape două mii de le mai mult. Lunar vor primi trei mii și jumătate de lei.

Aproape cu o mie de lei mai mult vor avea militarii cu grad de invaliditate avansat, ceea ce va constitui două mii și jumătate de lei, iar în cazul invalidității de stadiu mediu – o mie și jumătate de lei.

Totodată, în luna aprilie a anului curent alocațiile militarilor, aflați în retragere, vor fi indexate cu 7%, iar anul viitor – cu 4,5%, iar în anul 2019 − cu 5%. Autorii proiectului subliniază faptul că majorarea pensiilor este valabilă doar pentru acei militari, care au participat la conflictele armate, aflîndu-se în serviciul militar.

Sursa: publika.md

Cuvinte cheie:

veterani , război , Nistru

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1633
Populația:
2175 locuitori

Isacova este un sat şi comună din raionul Orhei. Isacova este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 12 km de oraşul Orhei şi la 57 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2175 de oameni. Satul Isacova a fost menționat documentar în anul 1633.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.