17 octombrie 2016, 15:03 Realitatea moldovenească views 3752
Curtea de Apel Chișinău ar putea fi divizată
17 octombrie 2016, 15:03 Realitatea moldovenească views 3752

Curtea de Apel Chișinău ar putea fi divizată

Ministerul Justiției a elaborat un proiect de lege care prevede divizarea Curții de Apel Chișinău în două instanțe de judecată.

Conform proiectului, o instanță ar urma să aibă în gestiune dosare din municipiul Chișinău, Judecătoria Militară Chișinău și Judecătoria Comercială de Circumscripție, iar cea de-a doua să examineze dosare din raioanele centrale ale republicii – Orhei, Strășeni, Criuleni, Hîncești, Anenii Noi.

Potrivit autorilor proiectului, divizarea instanței de apel are drept scop eficientizarea activității acestei instituții. Experții susțin, pe de altă parte, că judecătorii nu au fost consultați pe marginea acestei reforme și că se vor împotrivi reorganizării Curții de Apel. Declarațiile au fost făcute pentru portalul anticorupție. md.

Înainte de a fi dezbătută în Parlament, inițiativa urmează să primească avizul Consiliului Superior al Magistraturii, care o va examina la ședința de mîine. Modificările propuse la Legea privind organizarea judecătorească ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2017.

Sursa: www.noi.md

Cuvinte cheie:

Curtea de Apel , Chisinau

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1840
Populația:
2003 locuitori

Caşunca este un sat şi comună din raionul Floreşti. Caşunca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Florești și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2003 oameni. Satul Caşunca a fost înființat în anul 1840.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.