10 ianuarie 2012, 15:01 Realitatea moldovenească views 16745
10 ianuarie 2012, 15:01 Realitatea moldovenească views 16745

Care sînt principalele surse de venit ale moldovenilor?

Potrivit Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova, principalele surse de venit pentru cetăţenii țării rămîn salariile oficiale şi transferurile de la rude din străinătate. În structura generală a veniturilor acestea reprezintă, respectiv, 42,3% şi 16%.

Trebuie remarcat faptul că pentru orășeni o importanță prioritară o are salariul, care reprezintă peste 55% din venitul lor, iar în zonele rurale acest indicator este de 29%, iar principalele surse de existenţă sînt transferurile de peste hotare şi activităţile individuale în sectorul agrar. În general, salariul mediu în Moldova a crescut pe parcursul anului trecut cu 2% şi a constituit 1475 lei (circa 100 euro).

În plus, Biroul de Statistică ne informează că în structura cheltuielilor locul întîi este ocupat de produsele alimentare (42%), circa 20% revin serviciilor comunale, în timp ce pentru studii se cheltuie nu mai mult de 1%. În acest sens, pare curioasă altă informaţie făcută publică de către Banca Naţională a Moldovei. În primele nouă luni ale anului trecut importul de bijuterii în R. Moldova a crescut cu 60%. Aproximativ cu aceleași ritmuri a crescut importul de mașini și produse cosmetice de lux.

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1429
Populația:
385 locuitori

Lucăceni este un sat din cadrul comunei Horeşti, raionul Făleşti. Satul Lucăceni este situat la distanța de 20 km de orașul Fălești și la 150 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 385 de oameni. Documentar satul Lucăceni este menţionat la 3 iunie 1429.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.