|
Foto: vk.com |
Încălcări grave depistate la centre de diagnostic medical din Chișinău
Agenția pentru Protecția Consumatorului a demarat controale la câteva centre de diagnostic medical din municipiul Chișinău, atât publice cât și private. Inspectorii au descoperit că instituțiile activau cu încălcări grave, cum ar fi aparate setate greșit, reagenți expirați și medicamente păstrate necorespunzător.
Potrivit inspectorilor care au cercetat activitatea centrelor de diagnostic, multe dintre ele utilizau mijloace de măsurare nelegalizate metrologic. Aparatele, cum ar fi balanțele, tonometrele, aparatele de UZI sau termometrele erau setate greșit și puteau cauza stabilirea unor diagnoze greșite. De asemenea, centrele medicale utilizau reagenți chimici cu termenul de valabilitate expirat, iar medicamentele nu erau păstrate la temperatura necesară.
În privința agenților economici au fost eliberate prescripțiile de înlăturare a neconformităților. Centrelor le-a fost interzisă utilizarea aparatelor, iar acum aceștia riscă o amendă de la 200 până la 500 de unități convenționale.
Potrivit Agenției pentru Protecția Consumatorului, la centrele vizate erau executate analize de rutină, dar și o serie de analize unice în republică, cum ar fi genotiparea papilomavirusului, detectarea virusului herpes şi enterovirusului, detectarea virusurilor respiratorii, analiza genelor responsabile de tulburările metabolismului osos, marcheri autoimuni, marcheri oncologici și altele.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Nu vă bazați pe medicină!
- Dreptul la natură
- Papagalii nordici (Video)
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1749
- Populația:
- 1211 locuitori
Țîbuleuca este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Dubăsari și la 74 km de Chișinău. Populaţia satului Țîbuleuca alcătuia 1211 de oameni în anul 2011. Satul Țîbuleuca a fost menționat documentar în anul 1749.
Comentarii
(0)