03 ianuarie 2014, 09:30 Realitatea moldovenească views 10122
03 ianuarie 2014, 09:30 Realitatea moldovenească views 10122

Moldovenii nu vor plăti în anul 2014 impozitul pentru vacanţă


Foto: trm.md

Agenţia Turismului a difuzat astăzi un comunicat de presă prin care dezminte informaţiile vehiculate în mass-media despre introducerea impozitului pentru vacanţă de la 1 ianuarie 2014, informează MOLDPRES.

În comunicat, semnat de directorul general al instituţiei, Nicolae Platon, se menţionează că Agenţia Turismului „regretă apariţia informaţiei privind introducerea din 1 ianuarie 2014 a impozitului pentru vacanţă în unele surse mass-media din Republica Moldova şi declară oficial că este una eronată şi nefondată”.

Totodată, Agenţia Turismului precizează că într-adevăr “pe parcursul anului 2013 a fost examinată posibilitatea de a introduce taxa de promovare pentru turismul emiţător organizat. Ulterior, urmare a discuţiilor purtate cu agenţii pieţei turistice şi societatea civilă, Agenţia Turismului a decis ca introducerea taxei respective să fie suspendată pentru o perioadă nedeterminată”.

În momentul de faţă, pentru promovarea imaginii turistice a Republicii Moldova, „Agenţia Turismului, în comun cu partenerii interni şi externi, identifică surse pentru finanţarea programelor de promovare turistică”.

Mai multe publicaţii on-line au scris astăzi că de la 1 ianuarie 2014 moldovenii care vor călători în străinătate vor achita un impozit de vacanţă de circa 10 lei pentru călătoriile în ţările CSI, 20 de lei în ţările Uniunii Europene şi, respectiv, 30 de lei în cazul ţărilor exotice sau America. Astfel, Agenţia ar fi intenţionat să acumuleze 200 de mii de euro pentru promovarea turismului.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în nouă luni ale anului 2013, peste 140 de mii de moldoveni s-au deplasat în străinătate prin intermediul agenţiilor de turism şi al turoperatorilor.

Sursa: moldpres.md

Cuvinte cheie:

turism , impozit , Moldova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1767
Populația:
2612 locuitori

Ursoaia este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Ursoaia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 8 km de orașul Căușeni și la 80 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2612 oameni. Satul Ursoaia a fost menționat documentar în anul 1767.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.