|
Alternativă pentru părinții cu program încărcat - cluburile after-school (Video)
Programul încărcat de muncă, la care sunt supuși mii de părinți, îi afectează cel mai mult pe copiii acestora. Numărul mic de școli, în care există program prelungit, i-a determinat pe părinți să caute alternative. Aceasta a fost găsită în cluburile after-school. În schimbul unei cotizații lunare, elevii își fac temele și participă la diverse activități extrașcolare, iar părinții muncesc fără griji.
Pentru 100 de euro pe lună, cei mici participă la diverse activități extrașcolare. De la bune maniere și ateliere de creație până la ore de pian și de limbi străine.
„Noi venim cu un mare ajutor pentru părinți, deoarece copiii se duc acasă cu temele efectuate. Ei doar le controlează caiețelele. Uneori părinții nu explică temele pentru acasă așa cum trebuie, specialiștii trebuie să se ocupe de asta. Ei trebuie să-i iubească, să le ofere afecțiune și să-și petreacă timpul liber plăcut acasă", spune profesoara Magdalena Lavrușina.
„Este un ajutor foarte mare, pentru că majoritatea părinților noștri sunt implicați în activități, au serviciu și după masă copiii nu au cu cine rămâne. De la ora 15 până la 17 copiii își pregătesc temele pentru acasă pentru ca atunci când părinții vin să-i ia, să meargă acasă, să aibă o comunicare cu părinții și să savureze din copilărie", a mai adăugat directorul adjunct al instituției, Iraida Druță.
În grupele din after-school sunt cel mult 12 copii, astfel că aceștia reușesc să-și manifeste pe deplin calitățile și să se simtă ca într-o familie. Părinții pot alege ca odraslele lor să facă limbi străine, dans sportiv, dans popular, pian, origami și diverse tipuri de sport.
Plata pentru o lună de cursuri variază de la 100 la 300 de euro.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1750
- Populația:
- 1211 locuitori
Ghidirim este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Ghidirim este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Rîbnița și la 99 km de Chișinău. Populaţia satului Ghidirim alcătuia 1211 oameni în anul 2011. Satul Ghidirim a fost menționat documentar în anul 1750.
Comentarii
(0)