Moldovenii în topul milionarilor din România
Cinci oameni de afaceri originari din Moldova dintre Nistru şi Prut se regăsesc în topul celor mai bogaţi români din acest an.
Averea cumulată a celor mai bogaţi moldoveni incluşi în clasamentele celor mai bogaţi români realizate de „Capital" şi de „Forbes" este de circa 200 de milioane de euro. Între estimările făcute de analiştii de la cele două publicaţii apar diferenţe destul de semnificative, iar unele nume se regăsesc doar în unul din topuri.
PREMIERUL INVESTITOR
Potrivit adevarul.ro. cel mai bogat basarabean rămîne pe parcursul a cîţiva ani fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza. Potrivit „Forbes", Sturza ar avea o avere de 90-95 de milioane de euro, în timp ce „Capital" estimează că fostul prim-ministru ar avea active de 84 de milioane de euro. În ultimii ani, îl găsim pe Ion Sturza în postura de director al fondului de investiţii Green Light Invest.
Printre investiţiile sale notabile se numără site-ul de comerţ electronic elefant.ro, pe care fostul premier vrea să-l transforme într-un veritabil Amazon românesc. Anul trecut, fondul a demarat proiectul parcului tehnologic Liberty Center la Cluj, unde doreşte să atragă investiţii de 20 de milioane de euro. Ion Sturza a mai cumpărat compania IT Bunstudiu, lider pe piaţa SEO, iar pentru anul 2013 pregăteşte un proiect industrial la Baia Mare.
FAMILIA IAVORSKI
Cu o avere de 52 de milioane de euro, Larisa şi Constantin Iavorski ocupă locul 85 în topul „Forbes Top 500 miliardari români". Deşi apare pentru prima dată într-un asemenea clasament, familia Iavorski este în afaceri încă de la mijlocul anilor ‘90 ai secolului XX.
Soţii Iavorski, împreună cu două fiice, deţin holdingul Unicom, unul dintre cei mai mari importatori de produse petroliere, care include întreprinderi de prelucrarea lemnului şi de transport pe calea ferată. Anul trecut, Unicom Holding a avut o cifră de afaceri de 179 de milioane de euro. În 2011 cea mai mare investiţie moldovenească în economia românească a aparţinut familiei Iavorski şi a fost într-o fabrică de butoaie şi peleţi, pe care îi exportă şi în Republica Moldova.
BUSINESS CU ARIPI
Nicolae Petrov are o avere estimată la 20 de milioane de euro şi ocupă locul 255 în ultimul top „Capital 300 Cei mai bogaţi români". Omul de afaceri este fondator şi acţionar al companiilor Moldavian Airlines din Republica Moldova, Carpatair SA, Air Service şi Carpatair Flight Training din România. Printre coproprietarii companiilor sale se numără şi părintele IKEA, Ingvar Kamprad. Nicolae Petrov are în plan o investiţie de 15-20 de milioane de euro pentru construcţia unui nou hangar în aeroprtul din Timişoara, care să poată găzdui cinci-şase avioane.
AFACERI CU RĂCORITOARE
În ultimii ani, Valeriu Moraru şi soţia sa Violeta s-au concentrat pe dezvoltarea unor afaceri cu ape minerale şi sucuri. Cei doi deţin compania Azuga Waters şi pregătesc lansarea unui nou brand de răcoritoare Santiago. Valeriu Moraru şi-a început afacerile în Rusia, apoi a revenit în Republica Moldova, după care s-a mutat în România.
INTERNET
Deşi s-a mutat la Sofia, Călin Fusu rămâne cu afacerile în România. Potrivit „Forbes", ar avea o avere de şapte milioane de euro, iar în ultimul an a investit 250.000 de euro pentru 50% din Vivre, un site de flash-commerce pe segmentul design & home decor şi a lansat Zumzi Mall, un marketplace pentru site-urile de ecommerce.
Sursa: adevarul.ro
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1918
- Populația:
- 69 locuitori
Tricolici este un sat din cadrul comunei Baccealia, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Căușeni și la 58 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 69 de oameni. Satul Tricolici a fost întemeiat în anul 1918.
Comentarii
(0)