|
MAI din Rusia organizează pentru locuitorii Moldovei o “videoconferinţă”
Direcția Migrație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei pentru regiunea Vologda organizează o „videoconferinţă" pentru cetățenii moldoveni potențiali participanți la Programul de Stat de susţinere a relocării benevole în FR a compatrioților din străinătate.
După cum se menţionează într-un comunicat al instituţiei, un acord în acest sens a fost atins în timpul „videoconferinţei", organizate de Direcţia Migraţie cu reprezentantul MAI al Rusiei în Republica Moldova.
Subiectul discutat în cadrul acţiunii a vizat organizarea de lucrări comune în scopul susţinerii relocării în regiunea Vologda a compatrioților ruși care locuiesc, în prezent, în Moldova, dar care doresc să revină în patrie.
La eveniment au participat șeful interimar al Direcției Migrație, colonelul de poliție, Irina Şevchiuc, șeful adjunct al Departamentului muncii și ocupării forței de muncă din regiunea Vologda, Eduard Sineaev, șeful Direcției cetățenie din cadrul Direcției Migraţiune, maiorul de poliţie, Daria Averianova.
În cadrul discuției, reprezentanții Oficiului pentru Migrație și ai Departamentului Muncii din regiune au explicat părții moldovenești particularităţile și condițiile pentru participarea la Programul de Stat de susţinere a relocării benevole în FR a compatrioților din străinătate, dar şi despre garanțiile oferite compatrioților.
În rezultatul comunicării, s-a ajuns la o înţelegere privind continuarea cooperării și desfășurarea următoarei „videoconferinţe" deja cu potențialii participanți la Programul de Stat. În plus, pentru viitorul apropiat se planifică organizarea unei „videoconferinţe" similare între regiunea Vologda și reprezentanța MAI al Rusiei în Republica Armenia.
În perioada implementării Programului de Stat, începînd cu 1 ianuarie, 2015, mai mult de 2500 de solicitanți și membri ai familiilor lor au solicitat Direcţiei MAI al Rusiei pentru regiunea Vologda participarea la program. Au participat peste 1800 de persoane. Peste 1.600 de compatrioți ruși care au locuit în străinătate au avut ocazia să dobîndească cetăţenia Federaţiei Ruse.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
- Starter de kefir. Rețetă de casă pentru pâine fără drojdie (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1443
- Populația:
- 1832 locuitori
Bălceana este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Hîncești și la 60 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1832 de oameni. Satul Bălceana a fost menționat documentar în anul 1443.
Comentarii
(0)