Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
19 mai 2012, 11:00 Diaspora moldovenească views 5488
19 mai 2012, 11:00 Diaspora moldovenească views 5488

Marea Britanie avertizează asupra destrămării zonei euro

Prim-ministrul britanic David Cameron este sceptic privind supravieţuirea euro, pe fondalul îngrijorărilor că prăbuşirea monedei europene ar putea atrage Marea Britanie într-o depresie de un deceniu, scrie Daily Mail.

În declaraţia sa de azi, el avertizează despre „perioada economică periculoasă” şi supune criticilor dure incapacitatea Germaniei şi a altor state mari europene de a întreprinde măsurile necesare pentru prevenirea crizei euro.

„Zona euro se află la răspîntie – trebuie sau să se restabilească, sau să se pregătească de scindare”, afirmă premierul, care subliniază că întreprinderea de către Guvern a măsurilor în domeniul economic este unica posibilitate „de a asigura securitatea Marii Britanii”.

Potrivit lui Cameron, în interesele Britaniei este ca Zona Euro să-şi soluţioneze problemele. „Sînt gata să fac tot posibilul pentru a proteja această ţară, să asigur securitatea economică şi financiară”, a afirmat el.
Potrivit sondajului British Election Study, efectuat în aprilie, 34% din respondenţi s-au pronunţat pentru menţinerea Marii Britanii în UE, iar 54% ‒ împotrivă.

Sursa: inopressa.ru

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1763
Populația:
611 locuitori

Mîrzaci este un sat din cadrul comunei Mîrzeşti, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 24 km de orașul Orhei și la 70 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 611 oameni. Satul Mîrzaci a fost menționat documentar în anul 1763.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.