Cetățenii Moldovei vor plăti cu 20 de dolari mai mult pentru viza americană
Costul vizei americane a crescut din 13 aprilie cu 20 de dolari. De acum turiştii, oamenii de afaceri şi studenţii care doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii vor trebui să plătească 160 de dolari, în loc de 140, ca pînă acum. Potrivit viza.md, aceasta este a doua mărire a taxelor consulare realizată de Ambasada SUA pe parcursul ultimilor doi ani. De la începutul lunii iunie 2010 Statele Unite au majorat costul vizelor non-imigrare de la 131 la 140 de dolari.
”Departamentul de Stat al SUA trebuie să-şi compenseze, pe cît e posibil, cheltuielile tot mai mari legate de procesarea solicitărilor de viză. Din motive întemeiate volumul taxei consulare nu mai acoperă costul real al perfectării vizei. Fondurile obţinute din majorarea taxei consularer vor fi direcţionate spre sporirea eficienţei activităţii oficiilor nostre din străinătate şi angajarea suplementară a personalului antrenat în procesul de eliberare a vizelor” se menţionează într-un comunicat de presă al Departamentului de Stat al SUA.
Suma de 190 în loc de 150 de dolari vor trebui să o achite cei care solicită obţinerea vizei de pentru angajare temporară în cîmpul muncii sau stagiere, persoanele ce posedă aptitudini excepţionale, invitate în SUA, pentru sportivi şi artişti, pentru cei să sosesc în ţară în cadrul programelor de schimb cultural şi pentru persoanele ce desfăşoară activitate religioasă.
Totodată, departamentul de stat al SUA a ieftinit cu peste 100 de dolari vizele pentru mire/mireasă (de reintregire a familiei) — de la 350 pînă la 240 de dolari. În plus, a fost redus substanţial costul unei cote importante din vizele de imigrare.
Reprezentanții Secţiei consulare a Ambasadei Statelor Unite la Chișinău au anunțat că aceste prevederi au intrat în vigoare pentru cetăţenii moldoveni.
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1443
- Populația:
- 931 locuitori
Vatici este un sat şi comună din raionul Orhei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Vatici, Tabăra și Curchi. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Orhei și la 62 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 931 de oameni. Satul Vatici a fost menționat documentar în anul 1443.
Comentarii
(0)