Încotro se îndreaptă zona euro?
Foto: vkurse.ua |
"Recent, chiar preşedintele Băncii Central Europene Mario Draghi a declarat că, aparent, punctul culminant al crizei datoriilor din Europa a trecut," – scrie co-președintele Forumului Oficial al instituţiilor financiare şi monetare (OMFIF), David Marsh, într-un articol de analiză în Handelsblatt.
Cu toate acestea, a spus el, experții americani și chinezi, "care urmăresc zona euro din exterior, de la o distanţă mai mare, au avertizat că cel mai rău este înainte şi că eterogenitatea adevărată a uniunii monetare este tot mai evidentă".
"Saptămîna trecută, țările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) au demonstrat un comportament extrem de încrezut la summit-ul de la New Delhi ceea ce denotă scăderea impactului global al europenilor asupra economiei mondiale", - notează Marsh.
"Nu doar gestionarea crizelor, ci și comunicare în situație de criză a europenilor sînt foarte slabe. Beijingul şi Washingtonul își transmit în mod constant informaţii cu privire la aspectele cele mai importante atît pentru comerţ cît şi politica monetară. Funcţionarii, chiar şi miniştrii din ambele ţări îşi coordonează acţiunile", - scrie autorul. Totuși, pentru UE rămîne actuală întrebarea lui Kissinger, la cine să apelezi în numeroasele capitale europene, pentru a vorbi cu Europa.
După cum a sugerat autorul, germanilor în acest proces le revine un rol deosebit, şi "lipsa de hotărîre a Berlinului rezumă starea de paralizie a Europei".
În acest moment, starea sumbră a Europei este atenuată de mai mulţi factori. Chinezii vor face totul pentru a contracara degradarea monedei europene şi a menţine la un nivel scăzut riscul pentru industriile de export din China. Americanii sînt interesaţi de faptul ca, pînă la alegerile prezidenţiale din noiembrie în Europa şi, în consecinţă, pe pieţele financiare să fie liniște", - consideră Marsh. "Măsurile luate de Banca Centrală Europeană pentru a creşte lichiditatea au un efect pozitiv Cu toate acestea, în următoarele 12 luni, aceste tendinţe vor slăbi", - prezice autorul.
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1602
- Populația:
- 874 locuitori
Bărboieni este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Bărboieni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanţa de 12 km de oraşul Nisporeni şi la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 874 de oameni. Satul Bărboieni a fost menționat documentar în anul 1602 cu denumirea Popești.
Comentarii
(0)