|
Foto: adioaustralia.net.au |
Mobilizare masivă în Ucraina
Ucraina a lansat marţi cel de-al patrulea val de mobilizare militară, care vizează aproximativ 50.000 de bărbaţi, în timp ce ostilităţile continuă în estul rebel prorus, iar doi civili au fost ucişi, relatează AFP, conform Mediafax.
Această mobilizare va dura 90 de zile şi va fi urmată de alte două, cu obiectivul de a atinge în total 104.000 de persoane. Sunt vizaţi în primul rând toţi cei care au primit în trecut o formare militară - tanchişti, artilerişti, paraşutişti, şoferi şi mecanici -, potrivit autorităţilor ucrainene.
În estul ţării, situaţia era în continuare tensionată marţi, iar armata ucraineană a anunţat că rebelii au efectuat în ultimele 24 de ore aproximativ 100 de tiruri asupra poziţiilor pe care le controlează. În total, 19 militari au fost răniţi în aceste tiruri, a precizat Andrii Lîsenko, un purtător de cuvânt militar.
În fieful separatist Doneţk, tiruri regulate s-au auzit în noaptea de luni spre marţi şi marţi dimineaţa, potrivit unor jurnalişti AFP aflaţi la faţa locului.
Doi civili au fost ucişi, iar alţi opt au fost grav răniţi marţi dimineaţa de un tir de artilerie care a atins o staţie de autobuz şi magazine din apropiere, au anunţat separatiştii.
Pe aeroportul de la Doneţk - care a fost în ultimele zile "epicentrul" unor confruntări armate aprige, în cursul cărora ucrainenii au oprit o puternică ofensivă separatistă - intensitatea confruntărilor a scăzut uşor, a declarat pentru AFP Vladislav Selezniov, un purtător de cuvânt militar.
"Acest lucru are legătură cu faptul că militari ucraineni au curăţat împrejurimile aeroportului şi au distrus posturi de tir rebele", a dat el asigurări.
"Separatiştii au înţeles că nu vor reuşi să se impună direct (...) şi au început să tragă asupra localităţilor în care se află poziţii ucrainene de artilerie care-i susţin pe militarii ce luptă la aeroport", a declarat el, citând satele Piski, Avdiivka şi Tonenke.
În regiunea vecină Lugansk, tiruri rebele de mortier au atins un imobil locuit, în oraşul Şciastie, rănind mai multe persoane şi avariind aproximativ 30 de apartamente, a anunţat guvernatorul pro-Kiev al acestui teritoriu.
Conflictul armat dintre separatiştii proruşi şi forţele ucrainene s-a soldat cu peste 4.800 de morţi începând din aprilie, iar violenţele s-au intensificat de aproximativ zece zile.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1660
- Populația:
- 2868 locuitori
Cimişeni este un sat şi comună din raionul Criuleni. Cimişeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2868 de oameni. Localitatea se află la distanța de 65 km de orașul Criuleni și la 25 km de Chișinău. Satul Cimișeni a fost menționat documentar în anul 1660.
Comentarii
(1)