Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
14 mai 2013, 09:36 Natura şi turismul views 17004
14 mai 2013, 09:36 Natura şi turismul views 17004

În Moldova se așteaptă vreme ploioasă


Foto: blogspot.com

Vremea se schimbă. Ploile vor pune stăpînire pe întreaga ţară, dar nu vom scăpa de arşiţă. Săptămîna aceasta, vom avea parte de precipitaţii cu descărcări electrice, iar temperaturile vor creşte pînă la 31 de grade Celsius. Şi vîntul va sufla puternic.

"Pentru următoarele zile ne aşteaptă ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice. Precipitaţiile vor cădea, izolat, noaptea pe 14 mai, iar pe arii extinse - pe 15 mai, apoi iarăşi izolat pe 16 mai şi în intervalul 19-20 mai”, a precizat meteorologul Nadejda Popa, relatează trm.md

Nu scăpăm nici de vînt. Acesta se va face simţit mai mult în timpul descărcărilor electrice. Chiar dacă va ploua, temperaturile nu vor scădea. 

"Vîntul va sufla de la moderat pînă la puternic în timpul descărcărilor electrice, cu intensificări, iar temperaturile vor creşte treptat. Noaptea, acestea vor fi de la 10-15 pînă la 12-17 grade, iar ziua de la 22-27 pînă la 26-31 de grade Celsius”, a adăugat Nadejda Popa.

Ploile vor cădea pe aproape tot parcursul săptămînii. Precipitaţiile vor lua o pauză vineri şi sîmbătă, dar vor reveni duminică şi lunea viitoare.

Cuvinte cheie:

meteo , ploi , Moldova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1907
Populația:
601 locuitori

Cîşla este un sat şi comună din raionul Cantemir. Din componenţa comunei fac parte localităţile Şofranovca și Cîşla. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Cantemir și la 153 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 601 oameni. Satul Cîșla a fost înființat în anul 1907.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.