Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
09 ianuarie 2018, 14:55 Natura şi turismul views 12337
Drumuri mai bune spre posturile de frontieră
09 ianuarie 2018, 14:55 Natura şi turismul views 12337

Drumuri mai bune spre posturile de frontieră

Cele mai deteriorate drumuri de acces spre posturile de frontieră din țară vor fi reabilitate, anunță autoritățile.

Porțiunile de carosabil care urmează a fi reparate, dar și măsurile ce necesită a fi întreprinse în acest sens au fost discutate în cadrul întrevederii dintre directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, cu secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii în domeniul construcțiilor și infrastructurii drumurilor, Anatol Usatîi.

În primă fază, proiectul de reabilitare vizează construcția capitală a celor mai impracticabile porțiuni de drum. Este vorba despre tronsoanele care duc spre punctele de trecere „Larga-Kelmențî" (cca 5 km), „Unguri-Bronnița" (cca 6,3 km) și tronsonul cuprins între punctele de trecere „Giurgiulești-Reni" și „Giurgiulești-Galați" (cca 1,2 km).

Actualmente, starea nesatisfăcătoare a drumurilor de acces către „Larga-Kelmențî" îi determină pe participanții la traficul transfrontalier să opteze pentru posturile vamale „Otaci" sau „Criva", unde, în consecință, sînt atestate cele mai mari valori de trafic de la frontiera moldo-ucraineană. Potrivit datelor deținute, posturile vamale „Otaci" și „Criva" sînt traversate săptămînal de circa 6 449 și, respectiv, 5916 unități de transport, în timp ce prin „Larga-Kelmențî" se înregistrează doar 941 de traversări.

Potrivit Serviciului Vamal, reabilitarea acestor sectoare de drum ar permite degajarea traficului prin cele două posturi vamale, iar odată cu instituirea controlului vamal în „Unguri-Bronnița", fluxurile menționate s-ar dispersa și mai mult.

De asemenea, se preconizează ca proiectul de reabilitare să includă și reparația porțiunilor de drum din proximitatea zonelor de control vamal care urmează a fi inaugurate la Sculeni, Costești și Giurgiulești, precum și extinderea acostamentului drumurilor de acces spre noua zonă de control vamal din Otaci.

În cadrul aceluiași proiect este planificată și reabilitarea căii de acces spre postul vamal „Palanca" din direcția Republicii Moldova, iar porțiunea de drum înspre Ucraina va fi construită în cadrul proiectului de construcție a punctului de trecere „Palanca" pentru realizarea controlului comun pe teritoriul țării noastre. Extinderea zonei de control vamal și construcția sectorului de drum înspre Ucraina va fi realizată prin intermediul PNUD Moldova, care este și partenerul de implementare a proiectului de construcție a noului punct de trecere.

Costul lucrărilor pentru ambele porțiuni de drum este estimat la cca 730 000 de euro, bani ce urmează a fi alocați din fondurile guvernamentale.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

drum , frontiera

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1677
Populația:
838 locuitori

Ghelăuza este un sat şi comună din raionul Străşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Saca și Ghelăuza. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Strășeni și la 35 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 838 de oameni. Satul Ghelăuza a fost menționat documentar în anul 1677.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.