|
Schimb de case între cetăţeni din ţări diferite
Moldovenii vor putea în curând face schimb de case pentru a merge în vacanţă. Ministerul Economiei a elaborat un proiect care legalizează alte patru tipuri de contracte turistice pentru a le oferi consumatorilor mai multe oportunităţi.
Conceptul a fost lansat în 1985 în Statele Unite, iar potrivit unui studiu, numărul persoanelor care aleg acest tip de vacanţă creşte anual cu 15-20 la sută. Datele mai arată că 52 la sută dintre oamenii care au avut deja o astfel de experienţă au călătorit într-un grup de minimum trei persoane, iar vârsta medie a turiştilor este de 45 de ani.
Totodată, cei mai mulţi dintre rezidenţi au declarat că atunci când îşi aleg locul de vacanţă, îi interesează monumentele istorice şi tradiţiile locale.
Sistemul funcţionează în felul următor: doi proprietari de case sau apartamente din țări sau localități diferite fac schimb temporar de locuinţe, ambii având ca scop vizitarea regiunii respective. Primul pas pentru a intra în sistem presupune înregistrarea pe un site specializat care intermediază schimbul de case. Pentru o taxă anuală ce variază între 50 şi 100 de euro, baza de date pune la dispoziţie pentru perioada dorită, casa pe care o caută solicitantul.
Pasul următor presupune contactarea proprietarului şi semnarea unui acord dacă ambii sunt de acord cu ofertele primite. Schimbul de locuinţe între turişti este foarte popular în Statele Unite, Canada, Marea Britanie, dar şi alte țări de pe mapamond.
Fenomenul a luat amploare acum 9 ani, odată cu lansarea filmului "Vacanța", care le are în rolurile principale pe Cameron Diaz și Kate Winslet.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1981
- Populația:
- 276 locuitori
Iantarnoe este un sat din cadrul comunei Rașcov din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Camenca și la 148 km de Chișinău. Populaţia satului Iantarnoe alcătuia 276 de oameni în anul 2004. Satul Iantarnoe a fost înființat în anul 1981.
Comentarii
(0)