Mergi spre compartimentul: Bucătăria
05 octombrie 2018, 15:00 Băuturi tradiţionale views 12683
60 de vinificatori vin la Ziua Națională a Vinului
05 octombrie 2018, 15:00 Băuturi tradiţionale views 12683

60 de vinificatori vin la Ziua Națională a Vinului

Timp de două zile, sîmbătă și duminică (6-7 octombrie), 60 de vinificatori își vor prezenta vinurile în Piața Marii Adunări Naționale. Ceremonia de deschidere a Zilei Naționale a Vinului va avea loc la ora 11.00.

În cadrul Școlii Vinului, vor fi desfășurate mai multe master class-uri ghidate de somelieri profesioniști, care vor iniția participanții în tainele consumului conștient al vinului.

Zona meșterilor populari va găzdui o expoziție a obiectelor artizanale. De asemenea, va fi improvizată o curte țărănească în plină acțiune de preparare a vinului, cu butoaie, teasc, struguri, coșuri din lozie și, bineînțeles, cu gospodina și gospodarul casei.

Vizitatorii se vor bucura și de o zonă de pictură, unde vor putea cumpăra tablouri. De asemenea, vizitatorii care vor dori să descopere Vinul Moldovei vor putea alege să facă tururi tematice, care pornesc din inima capitalei spre originea vinurilor de calitate din toată țara.

Organizatorii pun la dispoziția oaspeților Carnetul Degustătorului, care include degustarea a 11 vinuri și a unui vin favorit (pentru cele două zile ale sărbătorii). Prețul pentru un voucher este de 150 de lei, înainte de Ziua Națională a Vinului, și 200 de lei în ziua evenimentului. Acesta poate fi procurat la intrare.

De asemenea, cei care vor procura voucherul, se pot apropia la cortul Oficiului Național al Viei și Vinului din PMAN pentru a primi un pahar de tritan și un port pahar. Tot cu acest voucher, oaspeții vor putea obține reducere de 20% la articolele promoționale Wine of Moldova (șepci, tricouri, pahare etc.), pliante cu programul Zilei Naționale a Vinului 2018 și o hartă cu amplasarea stand-urilor.

Pe parcursul celor două zile, în scenă vor evolua ansambluri folclorice de pe tot teritoriul țării, iar în programul de seară – interpreți și trupe de estradă.

Ziua Națională a Vinului a ajuns la cea de-a 17-a ediție și este dedicată vinurilor moldovenești cu Indicație Geografică Protejată (IGP) – o garanție a calității acestora.

Sursa: ipn.md

Cuvinte cheie:

Ziua vinului , vin

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1867
Populația:
448 locuitori

Dimitrova este un sat din cadrul comunei Cîietu, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 45 km de orașul Cantemir și la 138 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 448 de oameni. Satul Dimitrova a fost menționat documentar în anul 1867.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.