Odată, e mult de-atunci, o fecioară tînără şi foarte frumoasă a murit, lăsînd în urmă plin de amărăciune pe Busuioc, un băiat ce-o iubise nespus. Pe timpul acela se întîmplase că fusese o mare secetă şi arşiţa soarelui veştejise toate florile.

Tînărul îndrăgostit mergea în fiecare zi la mormîntul fetei şi vărsa şiroaie de lacrimi amare... La capul fecioarei a început să crească o floare care, fiind udată mereu de lacrimile tînărului, se făcu mărişoară şi căpătă  un miros tare frumos.

De-atunci floarea aceea căpătă numele băiatului – Busuioc.