Zac. 31. Au oblicit sultanul şi Hmil hatmanul de fuga lui Vasilie-vodă şi au trimis soltanul un mîr-zacŭ la Vasilie-vodă, mtrebîndu-l că ce au fugit din scaun? (De şagă lucru este întrebare ca aceasta pre o vréme ca acéia?) Deci, Vasilie-vodă, dăruindŭ bine pre tătarul, au trimis de la sine boieri la soltanul, pre Ghica vornicul de Ţara de Gios, iară la Hmilŭ pre Ciogolea spătariul cel mare şi au tocmitŭ lucrul cu soltanul, cu daruri şi nu cu puţină cheltuială. Şi de atuncea au legat Vasilie-vodă banii ce să dau soltanilor den anŭ în anŭ şi cabaniţă şi cîte... pungi de bani. Iară lui Hmil hatmanul mainte încă de aceasta vréme intrase în gîndŭ cuscrie cu Vasilie-vodă şi pomenindŭ şi mainte pren Ciogoleşti cu soliile pentru fata lui Vasilie-vodă, Roxanda, numai ce au căutatŭ lui Vasilie-vodă a aşedza şi logodna fetii sale, Roxandei, după Timuşŭ, feciorul hatmanului Hmil, şi cu cîteva daruri şi lui.

Zac. 32. În... dzile, au purces şi soltanul şi Hmil de la Ţuţora spre locurile sale, iară ţara au rămas prădată şi pen multe locuri pustie, schimbată den fericiia acea dentîiŭ. Au ieşitŭ şi Vasilie-vodă den codru în scaun. S-au prilejit atunce în bejeniile acéle şi moartea lui Toderaşco logofătul. Făcut-au Vasilie-vodă cîtăva jalobă la împărăţiie pre tătari, pentru stricăciunea ţărîi, ce nice un folos n-au făcut. Darabanii la acéia fugă a lui Vasilie-vodă den scaun era gata să jecuiască carăle cele domneşti, ce, după ce s-au aşedzat Vasilie-vodă în scaun, s-au făcut a le face căutare încinsŭ cu sabie şi némţii ce avea, den poruncă, gata cu sinéţele pline, întîi le-au luat darabanilor armele, apoi pre toţi, cu capetele lor depreună, i-au închis, pre unii pen temniţă, pre aîţii i-au trimis la ocnă şi cu alte pedepse i-au certatŭ. Şi de atunce ţara au purcesŭ tot spre rău, den anŭ în anŭ, pănă astădzi.

Zac. 33. Nu cu o certare numai ceartă direaptă mîniia lui Dumnedzău, dacă să porneşte spre vreo ţară, ce după ieşitul tătarîlor au lovit mare omorŭ în oameni şi aice în oraş şi pen tara toată.

Zac. 34. La anul, Hmil hatmanul cu mare mulţime de oşti Căzăceşti şi singur hanul, pănă cu 70.000 de tătari, strînse oaste şi de pe la cerchieji şi de la toată Dobrogea, au purces asupra craiului leşescŭ, cărora oşti craiul leşască Cazimir le-au ieşit înainte la un tîrgşor anume Berestecico, cale de a treia dzi de la Cameniţă în sus, cu 40.000 de oaste leşască, în care oaste m-am prilejitŭ şi eu.

Zac. 35. Nu era toate voievodziile sosite, nice Litfa, că Litva avea de cazacii de peste Nipru mare dodeială. Şi au ieşit craiul leşăscŭ cu acela războiŭ birui-toriŭ şi asupra tătarîlor, şi asupra cazacilor, cit au căutat hanului a lua fuga şi lui Hmil hatmanul a-şi lăsa tabăra cu toată oastea. De care izbîndă a léşilor, dacă au înţeles Vasilie-vodă den lonăşcuţă pîrcălabul de Hotinŭ, l-au îmbrăcatŭ cu haină cu soboli, avîndu nedejdea că cu acéia izbîndă a léşilor va hălădui de cuscriia lui Hmil.

Zac. 36. Iară nu s-au tăiatŭ cu atîta răutăţile Ţărîi Leşeşti, că apoi, la anul după izbîndă de la Berestecico, aşea au perit de rău oastea leşască de cazaci şi de tătari, lăsaţi léşii în nedejdea păcii ce să făcusă la Bela Ţercov, cît nici hatman, nici un cap, nici un sufletŭ oi dzice, de 8.000 de oaste pedeastră ce era, n-au hălăduit. Şi den oastea călăreaţă, ce era pănă la 12.000 de oameni foarte puţini de cei de gios, încă de or hi scăpat cineva, încungiuraţi de toate părţile de tătari. Iară ce era frunte, tot supt sabie au mărsŭ, că aşea aşedzase Hmil cu soltanii, cum la cela războiŭ un rob să nu ia tătarîi, ce tot supt sabie să puie, să să mai împuţinédze oamenii de oaste den Ţara Leşască. Şi acolo au perit şi singur hatmanul Calinovschii şi cu feciorul lui, carele îl avea numai acéia.

Zac. 37. Şi într-acesta anŭ au căutatŭ a face lui Vasilie-vodă şi veseliia fiei sale, Roxandei, după Timus, feciorul lui Hmil hatmanul căzăcescŭ, tn anul,.'. <1652>.

Zac. 38. Mare netocmala în depotriva caselor şi a hirelor! Aceasta parte era o domnie de 18 ai şi împărăţiei cu bivşug şi cu cinste sămănătoare, iară céelaltă parte de doi ani ieşită den ţărănie. Ruşcile7 cu „lado, lado2, pen toate unghiurile, ginirile singur faţa numai de om, iară toată hirea de hiara.

Zac. 39. însă cîte trebuia la o nuntă domnească, nemică n-au lipsit. Şi după cîteva săptăminţ^ce au şedzut Timus aicea în Iaşi cu assaulii, polcovnicii şi atamanii săi şi nepoţii lui Vasilie-vodă, feciorii lui Gavril hatmanul şi lui Gheorghie hatmanul şi den feciori de boieri de ţară, Nicolai Buhuş şi Ion Prăjes-cul, acolo în Ceahrin pentru Timus zelog, au purces cu doamna-şi la Ceahrinŭ. Iară Vasilie-vodă au rămas îndată la prepusuri la turci, pentru urît numele cazacilor la dînşii si la megiiasi îndată la zarve, ales la Matei-vodă, neprietimil vechiŭ, care siindu-se de unirea lui Vasilie-vodă cu cazacii şi la turci amesteca domniia lui Vasilie-vodă şi cu Racoţii îndată au stătut în sfaturi. Că amîndurora era învrăjbită Vasilie-vodă şi amîndoi să siia de acéia unire, ales cîndŭ audziia solii ca acéle Racoţii de la Vasilie-vodă, cum i-au trimis pre Ştefan Gheorghie logofătul într-un rîndŭ, poruncindu-i să şadză mîlcom Racoţii, că-i va face de va vărsa nişti galbeni tătarîlor şi la ce va sosi, el va vede. Şi să prilejisă şi solul, unul ca céia care, neavîndŭ cuconi, de atunceşi luasă gîndŭ spre domniie şi mai multe adăogea spre vrajbă şi în locul trébilor stăpînu-său, în solii au asedzatŭ treaba sa spre domnie şi la Racoţii, şi la Matei-vodă.

Zac. 40. Precum munţii cei înalţi şi malurile céle înalte, cîndŭ să năruiescŭ de vreo parte, pre cît sintu mai înalţi, pre atîta şi durît făcu mai mare, cîndŭ să pornescŭ şi copacii cei înalţi mai mare sunetŭ fac, cîndŭ să oboară, aşea şi casele céle înalte şi întemeiate cu îndelungate vrémi, cu mare răzsipă purcegŭ la cădere, cîndŭ cad. într-acéia chip şi casa lui Vasilie-vodă, de atîtea ai întemeiată, cu mare cădere şi răzsipă şi apoi şi la deplină stingere au purces de atuncea.

Zac. 41. Ştefan Gheorghie logofătul, care era logofăt mare la Vasilie-vodă, după moartea lui Tode-raşco logofătul, ştiindŭ Vasilie-vodă pre tată-său, Dumitraşco logofătul, la atîtè domnii boieriŭ ves-titŭ cu ocine întemeiate, care nici o casă aicea în ţară moşii ca acéle, ocine, sate, curţi n-au avut. După ce ş-au gătit lucrurile spre domniie, precum s-au pomenit mai sus, la Racoţii şi la Matei-vodă, au legatŭ voroava şi cu o samă de boieri în ţară, cu Ciogoléştii anume şi cu Ştefan sărdariul, cuprin-dzîndu-i cu giurămîntŭ să ţie taina. Au ales cu sfatul lor, numai să aducă oşti Ungurésti şi munteneşti asupra lui Vasilie-vodă.

Zac. 42. Sunase amu den la cîţva la urechile lui Vasilie-vodă acéstea şi întîiŭ de la un turcŭ la Focşeani şi de la munteni încă au scris, ce n-au credzut Vasilie-vodă.

Zac. 43. Spunŭ istoriile de Pirŭ, împăratul epi-roţilor, că fiindŭ într-un războiŭ la Tara Italii împrotiva rîmlénilor, îmblîndŭ Pyru-împăratul în fruntea oştilor sale, tocmindu-şi oastea şi mutîndu-se şi într-o aripă şi într-altă, unul den copiei lui ce-i păziia s-au apropiiat şi i-au dzis: „Să iei aminte, împărate, cel rîmlean pre un cal negru. Den toţi alţi oşteni, alta nemică nu păzeşte, numai ş-au pus pre împărăţiia ta ochii, ori încătro te întorci, elŭ tot acéia păzeşte şi cearc, cîndŭ şi cîndŭ să vie asupră-ţi cu suliţa gata." Au răspunsŭ Pirŭ copilului: „Cu anevoie este hiecăruia a să feri de ce ieste să hie". Aşea să poate dzice şi de Vasilie-vodă, domnŭ cu paza în toate părţile şi pe la toate porţi, nu s-au putut feri, ce-i era să-i vie asupra şi mai ales de pri-rnejdiia den casă foarte cu anevoie a să feri hiecăruia. Zac. 44. Macara că intrase la un sfat cu acéia şi Ciogoléştii, şi Ştefan sărdariul, iară şagă le părea a sfătui nişti lucruri ca acéle, ce şidea uitaţi, gîn-dindŭ că nu va naşte nemică dentr-acélea sfaturi. Iară Ştefan Gheorghie logofătul vădzîndŭ ce soţii au dobînditŭ la acéia sfat, aştepta den dzi în dzi să să vădească sfatul lor despre Ciogolea spătariul la beţie, că la cîteva mese, bătu, mai vadiia lucrul. Ce, nime nu lua aminte un lucru care în gîndŭ nu încape. Deci, au păzit singur Ştefan Gheorghie logofătul treaba care o luase şi însemnase dzua oştilor ungureşti şi munteneşti, să iasă în ţară, tocma în serbătorile Paştilor.

Zac. 45. Îşi trimisese Ştefan Gheorghie logofătul giupîneasa la ţară, în pilda că o trimite pentru trébile casei. Iară sîngur, tocma în dzua cîndŭ cîntă beserică canonul sfîntului Andrei de la Critŭ, la 8 ceasuri de noapte, gătindu-se Vasilie-vodă de beserică, încă nime nu venise den boieri la curte, au mînecat să-şi ia dzua bună, dîndu-i ştire de acasă că-i ieste giupîneasa spre moarte, cu hîrtiie scornită. Şi întrebîndŭ Vasilie-vodă pe postelnici cine din boieri este afară, au spus postelnicii că ieste logofătul cél mare, dvoréşte să-şi ia dzua bună, că i-au venit veste de boală foarte grea giupînesăi. Să hie dzis Vasilie-vodă: „Ce omŭ fără cale, logofătul! Ştiindu-şi giupîneasa boleacă şi nu o ţine aicea eu sine." Şi i-au dzis să între, să-şi ia dzua bună. Au intrat Ştefan Gheorghie logofătul cu faţa scornită de mare mîhniciune şi ş-au luat voie să margă spre case-şi. Spun să hie dzis Vasilie-vodă: „Să afle lucrul pre voia sa." Neştiutoriŭ gîndul omului spre ce meneşte! îndată, fără nemică zăbavă, ca cela cu grije, si nu cu hie ce grije, au purces îndată de olac şi într-acéiaşi dzi au sosit la Bogdana, la satul său supt munţi. Şi amu era şi oastea ungurească toată, cu Chimini lanîş pe potici si oastea muntenească la Rîbna cu Diicul spătar iul.

Zac. 46. Spun de Vasilie-vodă că den beserică l-au lovit gînduri de purcesul logofătului, aşea fără nădejde. Şi aşeaşi de a doa dzi după purcesul lui, au început a vedere a suna glas de unguri şi de munteni. La care sunet vădzîndu-să Ciogoléştii cuprinşi şi lăsaţi de logofătul, cu care îşi Ştiia voroava, au stătut la grije ca acéia, cît pri păşitul lor şi pre căutătură, cine le-ar hi luat sama le-ar hi cunoscut îndată vina. Ce, mirîndu-se, cum or face, să fugă, să-şi lase casele, carii era cu totul aicea în Iaşi, greu şi a doa moarte este si dzilele lor fîrşite, poate hi?

cum să dzice, s-au apucat de altă îndireptătura, scriindŭ un răvaş Ciogolea spătariul la Vasilie-vodă într-acesta chip:

Zac. 47. „Milostive doamne. Eu, unul den slujitorii cei streini, mîncîndŭ pînea şi sarea măriei-tale dentr-atîţea ai, ferinclu-mă de osîndă, să nu-mi vie asupra, pentru pîinea şi sarea măriei-tale, îţi făcu ştire pentru Ştefan logofătul cel mare, că-ţi este adevărat hiclean şi s-au agiunsŭ cu Racoţii şi cu domnul muntenescŭ şi sintŭ gata oştile, şi a lui Racoţii, şi a lui Matei-vodă, să vie asupra mării-tale. De care lucru adevărat, adevărat să credzi măria-ta, că nu este într-altŭ chip."

Zac. 48. Şi dacă au scris răvaşul într-acesta chip Ciogolea spătariul, au chemat la sine pre egumenul de Aron-vodă1 anume loasafu, care era pre acéle vrémi pe la toţi boierii duhovnic şi cu ispovedanie giurîndŭ pre egumenul, să nu-l vădească cine este şi întîi să arate răvaşul la lordachie visternicul, apoi la domnie, l-au legat cu mare giurămîntŭ, aşè să facă. Mirîndu-se călugărul de unu lucru ca acéia, au mărsŭ cu răvaşul la lordachie visternicul, care, dacă l-au înţeles şi ştiindŭ că s-au sunat acéstea şi dintr-alte părţi, îndată au stătut la mare voie rea, ca un omŭ întreg ce era la toată hirea. S-au lepădat îndată de răvaş şi au dzis egumenului numai să margă, să dea el răvaşul la domniie. Au mărsŭ călugărul cu acéia răvaş şi l-au dat la Vasilie-vodă şi îndată ce l-au înţăles, s-au simţitŭ cuprinsŭ de primejdii şi au stătut cu mare strînsoare asupra călugărului, să spuie de la cine au ieşit acela răvaş. Au stătut călugărul dentîiŭ foarte tare, priimindŭ şi moartea, iară a vădi nu poate, că era dat cu taină de ispovedanie răvaşul. Şi dacă s-au strînsŭ boierii la sfat şi arătîndŭ călugărului şi munca Vasilie-vodă, ca pentru un lucru ca acéia, ce să atingea de domniie şi de atîtea case, deci luîndu-şi egumenul şi de la vlădica Varlaam, care era mitropolit pe atunce, dezlegare, au spus călugărul, anume cine i-au dat răvaşul. Şi îndată chemîndŭ Vasilie-vodă pre Ciogolea spătariul, i-au spus toate de-amănuntul şi cum ieste şi Ştefan sărdariul tot într-acéia sfat.

Zac. 49. Cu puţine cuvinte i-au mustrat Vasilie-vodă pre amîndoi Giogoléştii, ce ei amîndoi să apăra tare, că i-au fostŭ tot cu credinţă şi n-au priimit acéstea şi de i-ari trimite unul macara dentru dînşii, să aducă de grumadzi pre Ştefan Gheorghie logofătul. Şi hie dzis Vasilie-vodă: „în zedarŭ această slujbă acum: să-mi hie spus acéstea, pănă era în Iaşi logofătul". Deci, pre Giogoleşti i-au pus la închisoare, iară în urma logofătului Ştefan au răpedzit întîi pre Sculi, apoi pre lacomi, ce era vătav de aprodzi şi pre Alexandru Costin, cu carte la dînsul, să vie cum mai de sirgŭ la curte, pentru mare trébi ce au nemerit de la împărăţie, însă la mai mare grije au stătut Vasilie-vodă de serdariul, fiindŭ atîtea oşti pre acéia vréme şi marginea toată pre sama lui. Ce îndată au scris cărţi si la serdariul Ştefan, să vie cum mai de sirgŭ la curte.

Zac. 50. Să prilejise mainte de aceste începături o treabă de care învăţase Vasilie-vodă pre serda-riul, să gătédze nişti steaguri de slujitori1, să hie gata şi cîndŭ i-ari da ştire, să purceadă cu o samă de oameni la cîmpi, peste Nistru, că-şi deschisese cale neguţitorii grecii carii îmbla la Moscŭ pentru soboli, pre la Tighinea, pentru greul vămii şi face scădere vămii aice în ţară. Ce pusesă gîndŭ Vasilie-vodă să-i sparie de pe acela drurn, peste cîmpi. Cu prilejul acei trébi, scriindŭ Vasilie-vodă la serdariul să vie cum mai de sirgŭ la curte şi pornindŭ cărţile, déderă ştire ca, iată şi serdariul au sosit la curte. Spun că după ce s-au apropiiat de oraşŭ Ştefan serdariul şi l-au tumpinat o slugă a lui, i-au spus de toate ce să sună în tîrg şi la curte şi cum au purces logofătul cel mare den Iaşi şi multe amestecături sintŭ şi cuvinte de unguri. Să hie stătut multŭ în gînduri serdariul, intra-va în tîrgŭ, au întoarce-să-va înapoi. Şi-i dzicea o slugă a lui:„întoarce-te,giupîine, că nice la unu bine nu mergi". Iară osîndă trage la plată, au biruitŭ gîndul să între în tîrgŭ şi îndată cum au sosit la gazdă, nemică nu zăbovindŭ, au mărsŭ la curte.

Zac. 51. Vasilie-vodă, cum au înţeles de serdariul c-au venit la curte, nu s-au încredzut deodată, ce în dooă-trei rînduri au trimis să vadză, adevărat au sosit? Ce, clacă au ştiut că este în divan adevărat, îndată au ieşit în spătărie si l-au chematŭ la sine, la adunare. Şi i-au fostŭ spus Vasilie-vodă cum au fostŭ scris şi cărţi, să vie pentru treaba acéia, care s-au pomenit mai sus, ce mai bine este c-au venit sîngur.

Zac. 52. L-au întrebatŭ după aceste şi de lucrurile ce să vădescŭ despre unguri, cu amestecăturile lui Ştefan Gheorghie logofătul, ştie ceva, au ba? Tare s-au apucat serdariul că nu ştie nemică, cu mare giurămînturi. Şi cum să hie el amestecŭ la unile ca acelea, spre răul stăpînului său, dzicîndŭ cu glas: „Cine au fostŭ, doamne, mai credzut la mări-ia-ta şi cinstit ca mine ? Şi m-ai scos den obiele şi den sărac m-ai îmbogăţit". I-au dzis Vasilie-vodă: „Aşea ştiu şi eu". Şi i-au dzis să margă, să grăiască cu Ciogolea, să audze ce spune Ciogolea spătariul.

Zac. 53. Cum au intrat serdariul în visterie ş-au văzdut pază de siimeni, s-au spăirnîntat, ştiutoare de vina sa hirea şi îndată au început a-i spune toate de faţă Giogolea spătariul. Să apăra sărdariul de toate acelea, ce ca un vinovat într-acéle sfaturi, să apăra slabŭ. Deci, au cunoscut Vasilie-vodă tot lucrul, iară n-au vrut să-i omoară îndată, aşteptîndŭ ce s-ar mai înnoi despre Totruşŭ, unde au rnărsŭ logofătul. Ce, nepestită vréme, sosi den fugă şi Alexandru Costin dîndŭ ştire de perirea lui lacomi vătavul de aprodzi, de străjile Ungurésti şi de oşti ungureşti trecute în ţară. Atuncea au vădzut Vasilie-vodă asupra sa toată cumpăna, care îi veniia asupra, nefiindŭ gata de nemică, la o primejdiie de sîrgŭ ca acéia.

Zac. 54. lacomii vătavul de aprodzi, dacă au sosit la Roman, n-au mărsŭ pre caii sei, care avea şi buni si de agiunsŭ, ce ş-au lăsatŭ caii săi la Roman, la hrană ş-au luat cai de olacŭ1 ca un om deşteptatŭ tot în bine şi ce poate primejdiia neştiutorul. Şi i-au dzis Alexandru Costin să nu-şi lase caii de lîngă sine., ce n-au vrut să asculte priietenescŭ sfat, ce au purces pre cai proşti. Şi la Bacău îndată s-au tumpinat cu străjile Ungurésti, care străji, cît i-au zerit, i-au luat în goană şi îndată l-au agiunsŭ şi aşèşi în goană l-au omorît den pistoale. Iară Alexandru Costin şi cine au fostŭ pre cai mai buni au scăpatŭ de perire.

Zac. 55. Amu ajungea fruntea oştilor ungureşti la Romanŭ şi de la Focşeani au dat ştire de Diicu spătariul, cum au trecut şi el cu oştile munteneşti Focşeanii. Şi atuncea au dat pre amîndoi Ciogoléştii şi pre Ştefan serdariul pre sama siimenilor, de i-au omorît, noaptea înaintea jitniţii ce ieste în curtea înluntru1. Adusese şi pre Mogîldea, fiindu-i unchiu lui Ştefan Gheorghie logofătul, ce nu l-au omorît, ce l-au luatŭ la pusei pănă la Hotin cu siny.

Zac. 56. Multŭ au stătut boierii, mai vîrtos lor-dachie vistiernicul cél mare pre acéle vrémi, să nu piaie Ciogoléştii şi Ştefan serdariul, ce temîndu-să Vasilie-vodă, după apropiiatul oştilor Ungurésti, să nu facă şi ei vreo zarvă în curte, i-au omorît. Eram pururea în casă eu la lordachie visternicul- şi ador-misă foarte cu greu lordachie visternicul do mare scîrbă ce avea, cîndŭ, pre amiadzănoapte, au dat ştire de la curte de perirea Ciogoléştilor şi a serdariului. Şi dacă 1-am deşteptat, îndată au dzis: „Au, peri-t-au cei boieri?" Şi dacă i-am spus că au peritŭ, au suspinat greu, dzicîndŭ: „Ah! Ce s-au făcut!"

Zac. 57. Să mira Vasilie-vodă, încotro va năzui? La turci să temea de pîră ţărîi şi de lunicoase hirea turcilor şi cu grije. La cazaci iarăşi să feriia, să nu-şi mai strice numele de la turci. Iară a sta împotriva oştilor ce-i veniia asupra, nu era cum, nea-vîndŭ nici oaste gata şi ţara toată cu. ură şi gata la lucru noou, că Orheiul, ce era capete, era tot de-a lui Ştefan logofătul. Ce-au alesŭ cu sfatul să năztiiască la cetatea Hotinului, răpedzîndŭ îndată la cuscru-său, la H mii hatmanul, dîndu-i ştire de toate aceste începături, pre Stamatie Hadîmbul postelnicul cel mare.

Zac. 58. La Cetatea Neamţului era toată inima avuţiei lui Vasilie-vodă, deci acolea au răpedzit Vasilie-vodă pre Ştefăniţă paharnicul, nepotul său, să apuce avuţiia, şi, ori că n-au ştiut Ştefan Gheorghie logofătul de avuţiia acéia în Cetatea Neamţului, ori au stătut după lucruri care începuse şi n-au socotit acéia bani, iară era mai aproape de dînsul decît de Vasilie-vodă acéia avuţiie.

Zac. 59. Amu. era oştile ungureşti cu Chirnini lanăş, hatmanul lui Racoţii şi cu Ştefan Gheorghie logofătul la Roman, cîndŭ şi Vasilie-vodă sculîndu-se cu toată casa şi curtea şi cu boierii de curte, au purces den Iaşi spre Hotin. Atuncea, ce slujbă am făcut lui lordachie vistiernicul, pren multe cuvinte nu lungescŭ. Iară inima agonesitei lui am trecut la Cameniţă şi-o am dat la un priietin a tătîne-niieu, anume Mihai stegariul şi deplin acéle toate au venit apoi la mîna lui lordachie vistiernicului.

Zac. 60. Solul pre carele trimisese Vasilie-vodă la Hmil hatmanul, precum s-au pomenit, pre Hadîmbul postelnicul, ori că l-au împiedecat logofătul Ştefan pîrcălabul de Soroca pre acéle vremi, ori den blăstămată şi lipsită hirea hadîmbului, s-au întorsŭ înapoi. Şi aflîndŭ pre Vasilie-vodă amu în calea Hotinului, au pîrît la Vasilie-vodă pre pîrcălabul Ştefan de viclean. Deci i-au căutat a trimite de iznoavă pre alţii de la Hotin, iară la hatmanul Hmil. Şi au trimis cu al doilea rîndŭ pe Grigorie comisul şi pre nepotu-său, Ştefăniţă paharnicul şi pre Nicolai Buhuş jitnicériul şi lor au dat şi pentru Ştefan pîrcălabul de Soroca învăţătură, să-l prindză şi să-l trimaţă legat de la Soroca la Hotin şi aşea au făcut. Ei singuri au trecut Nistrul la Hmil hatmanul, iară pre pîrcălabul Ştefan l-au dată pre sama a unora den Hînţeşti, carii să ţinea lîngă Ştefăniţă paharnicul, să-l ducă la Vasilie-vodă. Ce, pentru lăcomia sa, aducătorii, să hie a lor ce luasă şi ce mai era pe lîngă dînsul, l-au omorît pre cale.

Zac. 61. Omŭ de miratŭ la întregiia lui de sfaturi şi de înţelepciune, cît pre acéle vremi de-abiia de era pementean de potriva lui, cu carile şi Vasilie-vodă sîngur, deosebi de boieri, făcea sfaturi şi cu multe ceasuri voroava, aşea era de deplin la hire. Iară la statul trupului său era gîrbov, ghiebosŭ şi la cap cucuiatŭ, cît puteai dzice că este adevăratu Essopŭ la chipŭ.

Zac. 62. Dacă sosi Vasilie-vodă la Hotin, s-au aşădzat cu tabăra sa aproape de cetate, deasupra. Iară Ştefan Gheorghie logofătul cu Chimini lanăşŭ şi cu Diicul spătariul lui Matei-vodă, cuprindzindŭ scaunul ţărîi la Iaşi, îndată au alergat mulţi den toate părţile, de la ţară la Iaşi. Şi înglotindu-să, au marsŭ la Chimini lanăş, strigîndŭ: „Să ne hie domnŭ Ştefan Gheorghie logofătul". Le-au răspunsŭ Chimini lanăş: „Pre voie să le hie, precum poftescŭ". Spun de Diicul spătariul muntenescŭ că să ispitiia şi cu acéia nedejde era, să hie el la domnie.

Zac. 63. Deci, după obiceiŭ, au mărsŭ Ştefan Gheorghie logofătul cu cîteva gloate de ţară la beséreca lui Svetii Nicolai şi i-au cetit molitva de domnie Ghedeon episcopul de Huşi, fiindŭ mitropolitul Varlaam ieşit la munte, la mănăstirea Sacul. Au stătutŭ domnŭ Gheorghie Ştefan-vodă în anul 7161 <1653>

Capulŭ alŭ optusprădzécè

Încep. 1. Den cinci simţiri ce are omul, anume vederea, audzul, mirosul, gustul şi pipăitul, mai adevărată de toate simţiri ieste vederea. Că pren audzu, cîte aude omul, nu să poate aşedza deplin gîndul, este aşea ce să aude, au nu este, căci nu toate sintu adevărate, cate vin pren audzul nostru. Aşea şi mirosul de multe ori înşală, fiindŭ multe mirodenii dentîiŭ grele, iară apoi mare şi iscusit miros făcu. Gustul încă este aşea, că multe ne păru că sintŭ dulci, apoi simţimŭ amărăciune şi împotrivă, multe amare că sintŭ ne păru si sintŭ dulci. Pipăitul, iară şi multe pipăim în chip de une şi sîntŭ altele şi nu le putem a le cunoaşte cu singur pipăitul, fără vedere. Iară vederea singură den toate aşadză în adevăr gîndul nostru şi ce să vede cu ochii, nu încape să hie îndoială în cunoştinţă.

Zac. 2. Aşea şi noao, iubite cetitoriule, cu multŭ mai pre lesne a ne scrie de aceste vrémi, în care mai la toate ne-am prilejit singuri şi pentru lungimea capetelor ce s-au scris den îndelungată domniia lui Vasilie-vodă mai sus, den ieşitul cel dentîi den scaunul ţărîi a lui Vasilie-vodă, începem a scrie de domniia lui Gheorghie Ştefan-vodă, care ori cu direaptă cale, ori cu nedirépte mijloace (rădictn-du-se asupra domnului său, au luatŭ domniia), tot unile ca acéstea din orînduiala lui Dumnedzău că sintŭ, să credŭ.

Zac. 3. îndată ce au şedzut Gheorghie Ştefan-vodă în scaunul domniei, cu sfatul lui Ghimini lanăş hatmanul lui Racoţii s-a Diicului spătariul lui Matei-vodă, domnului muntenescŭ, au ales şi den oastea ungurească, şi den munteni şi au ales o samă de oameni şi den ţară cu Pătraşco Moreanul hatmanul şi au trimis spre Hotin, în urma lui Vasilie-vodă.

Zac. 4. Ştiia şi Vasilie-vodă de toate ce să lucra în Iaşi pre urma lui şi trimisă şi al doilea rîndŭ de la Hotin sol la cuscru-său, Hmil hatmanul căză-cescŭ şi la ginire-său, Timus, cerîndŭ agiutoriŭ cum mai de sirgŭ.

Zac. 5. La léşi încă m-au trimis pre mine, la starostele de Cameniţă, la Patru Potoţchii, feciorul hatmanului Potoţchii, la ieşitul căruia den robie Crîmului mare agiutoriŭ îi didésă Vasilie-vodă cu banii săi. Acéstea aducîndu-i aminte, îl poftiia să să afle la primejdiia lui. Şi cu acéia solie aflîndu-1 pre starostele, cale de trei dzile mai sus de Cameniţă, la nişte ocine a lui, îndată au lăsat toate trébile sale şi au purces spre Cameniţă.