La moldoveni

Vers înalt de bucurie să răsune împregiur!
Astăzi gemetul Moldovei în armonii se preface,
Astăzi soarta îmblânzită ni urează cu ogur,
Şi din clime seninoase se întoarnă lină pace,
Se întoarnă sânte drituri, ce-s odoare unui neam,
Spre a cărora domnire de mult rugi noi înalţam.

Pentru-a noastră fărdelege, pre cetăţi şi pre câmpii,
Din a tunetului sferă, cu-nfocată aspră mână,
Săgeta a morţei înger mii de fulgere şi mii
Ce pre creştetele mândre sfărâmat-au în ţărână,
Într-atâta că urgia şi văpaia nu a stâns
Calde râuri de crunt sânge ş-un amar noian de plâns.

Însă Domnul al puterei, ce pre omul păcătos
Pentru lucrul cel nevrednic ş-ovelite fapte ceartă,
Îmblânzitu-s-a acuma şi, părintele duios,
Spre a noastră vindecare, ni loveşte şi ni iartă;
Dar la cuget şi privire ni-a lăsat un trainic semn
De-nfrânare despre rele şi spre dreptul de îndemn.

Ca un călători nemernic, zbuciumat de-al mărei val,
Când în noaptea-ntunecoasă nici o stea în ceri nu vede,
Dacă-aproape de pieire de-ntâmplare află-un mal
Cu mâni ambe îl apucă ş-abia şie însuşi crede;
Dar săltând pre el din undă, care moartea i minea,
Domnului el dă mărire că patria-şi va vedea.

O puternică fortună pe Moldov-a fost împins
Să plutească pe o mare de pericoli presurată,
Şi poporul fără cârmă, de mii tunete atins,
Aştepta a sa sfărmare şi pieire-nfricoşată;
Obosite elemente mug şi sun-azi mai încet,
Vântul stă, s-alină marea, de port ni-am apropiet.

Ni s-arată la vedere un frumos liman vecin,
Favorabil zefir suflă şi lucesc senine stele;
Însă cursul cela este de mii stânce încă plin
Şi trezvie cere dreaptă, cu-ndoite opintele,
Că o luntre strălucită ce-a scăpat din ocean,
Dacă uită privegherea, va pieri chiar în liman.

Fericiţi strămoşii noştri, prin păzire-acestei legi,
Spre a patriei scutire nu cruţau jerfiri, nici sânge,
Şi în volbura turbată stat-au pururea întregi,
Ca o stâncă-n miezul mărei ce sumeţe ape-nfrânge;
Ori de triumfuri să fie a Moldaviei pământ
Viu izvor întru vechime, iar acum uitat mormânt?

Pe Moldova, când ferice era-n pace şi-n război,
Schiţi, panoni, sarmaţi ş-Asia n-a putut nicicum să sfarme;
Prin a ei virtute gustă nemurire între noi:
Înţeleptul Alexandru, Ştefan fulger întru arme,
Dar pe-a timpurilor aripi fericiri şi măriri fug;
Fii, Moldovo, neînvinsă, puind patimele-n giug!

Patrioţi, veniţi cu toţii lângă tronul cel dorit,
Să-ncheiem spre-a lui tărie giurământurile sfinte!
Dup-un curs de ani o sută, ziua ceea a venit,
Întru care fiul patriei fi-va domn ş-al ei părinte.
Patria maică-n a ei floare a fost nouă agiutori;
Fericiţi de fii când astăzi vor fi ei cunoscători!

Auritele palaturi nalţă turnuri cătră nor
Ş-a străbunilor mărire din surpări vor să răsară;
Necurmat va să răverse avuţiilor izvor:
Înflorire, fericire şi repaos preste ţară,
Când ni-a fi temei şi cârmă, sub un domn bun, înţelept,
Legea, patria, unirea şi un cuget clar şi drept.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Peticeni

Statut:
Sat
Prima atestare:
1483
Populația:
1211 locuitori

Peticeni este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Satul Peticeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Călărași și la 62 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1211 oameni. Satul Peticeni a fost menționat documentar în anul 1483 cu denumirea Leucăuți.

Citeşte mai departe