string(7) "library" string(8) "document"
940
1401
1775
1457
1822
1200
1359
1504
1812
514
1310
1307
87

Micuţa

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Lumina din Moldova, Iaşi, II, 1862 nr. 9, 10, 11, 13, 14, 15, 18, 19. Versiunea nouă în Aghiuţă, 1864, nr. 5-21.

Ziua întâia

Aveam şaptesprezece ani; eram student în drepturi la o universitate germană oarecare şi ţineam cu chirie trei odăi au premier în casa d-nei Ana Pacht, veche actoriţă în demisiune, a cărei unică fată, domnişoara Maria, copiliţă de şasesprezece ani, apăruse atunci de curând pe scenă, culegând din capul locului aplauzele publicului iubitor de... domnişoare.

Eu o numeam "Micuţa", deşi era nemţoaică, ba chiar poate pentru că era nemţoaică: pe de o parte, ca om, o iubeam; va să zică, o iubeam pe de o parte; pe de altă parte, ca român, nu-mi plăceau lucrurile şi chiar fetele nemţeşti, şi, numind pe frumuşica mea "Micuţa", prin însăşi aceasta o românizam şi o iubeam oarecum şi pe de altă parte.

Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea nişte ochi... culoarea şi mărimea nu îmi aduc bine aminte. Avea un păr... de seama ochilor. Avea o guriţă... Dar de atunci au trecut mulţi ani, şi-n mulţi ani am uitat multe feluri de guriţe! N-am uitat numai că Micuţa mea mi se părea a fi foarte frumoasă, neînchipuit frumoasă, frumoasă straşnic!

Contractul de chirie se rostea aşa: "D. Ghiţă Tăciune va plăti d-nei Ana Pacht câte patruzeci de fiorini pe lună pentru trei odăi şi pentru câte cinci feluri de bucate la prânz pe zi, între cari şi un aluat; idem câte o mâncare serile".

A doua zi după mutarea mea în casa stimabilei doamne Pacht, intrai în apartamentele dumneaei, despărţite de ale mele prin un lung, îngust şi întunecos coridor; făcui o profundă reverinţă, zâmbii şi...

– Ce mai faceţi, cucoană?

– Sunt bine; iar d-voastră?

– Nu mai puţin.

– Mă bucur.

– Duduca nu-i acasă?

– Îi la repetiţie.

– Mă rog, cucoană, la câte ceasuri şedeţi la masă?

– La două nesmintit.

– Şi mâncaţi?...

– Se-nţelege!

– Eram să vă-ntreb dacă mâncaţi tot aceea ce-mi trimiteţi şi mie?

– Da.

– Mâncaţi cu gust?

– Ce întrebare!

– O, cât sunteţi de fericită de a putea mânca cu gust!

– Dv. pesemne, aveţi stomac dezorganizat?

– O, nu; dar îmi lipseşte gustul de mâncare.

– Poate bucatele nu sunt bune?

– Nicidecum; din contra... dar este un lucru la mijloc, cucoană. Nu sunt deprins a mânca singur: în societate mâncarea se pare a fi mai gustoasă, gustul se pare a fi mai mâncăcios... Aş vrea dară...

– Să şedeţi la masă cu noi?

– Dacă nu va fi cu supărare...

– Putem începe chiar de astăzi. Aţi fost aseară la teatru?

– Am fost.

– Cum vi s-a părut Maria mea în rolul Gertrudei?

– Nu mi-a plăcut.

– Pentru ce?

– D-şoara joacă cu prea mult foc.

– Şi de aceea nu vă place?

– Da; artistul ar trebui să fie totdauna răce, răce ca dreptul pozitiv, răce ca litera legilor, răce ca pandectele, răce ca...

– Dar fi-va el atunci natural?

– Pentru mine.

– Cum aşa, pentru d-ta?...

– Natura mea fiind răce, răceala pentru mine e naturală.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10