string(7) "library" string(8) "document"
1457
1401
1200
5500
1310
1359
300
87
1475
1497
82
80
1465

Cântece şi sărutări

POETUL

Ah! câte glasuri de armonie
În al meu suflet cântă duios,
Toate, uimite, se-nchină ţie
Când te-arăţi mie,
Înger frumos!

Albă româncă! tu pentru mine
Eşti adierea lunii lui mai.
Darul iubirii, cerescul bine,
Naşte şi-mi vine
Din al tău grai.

Priveşte-n lume măreţul soare
Cum răspândeşte veseli fiori.
El dă o rază învietoare
De orice floare
Ivită-n zori.

Priveşte-a nopţii mândră coroană
Cum lasă-a ninge stele din ea.
De orice suflet care-n cer zboară
Lin se coboară
Câte o stea.

O, dulce înger de dezmierdare!
De-ai vrea, unită cu dorul meu,
Să-mi dai, ferice, o sărutare,
De-orice cântare
Aş cânta eu,

N-ar fi în ceruri dalbe lumine,
Nici flori pe lume s-ar legăna,
Pe câte versuri de amor pline
Eu pentru tine
Aş suspina!

ROMÂNCA

Când primăvara cu lărcimioare
În locul iernii vine zâmbind,
Inima, dulce privighetoare
Scăldată-n soare,
Cântă iubind.

Dar când se luptă ţara-n durere,
Tot omul tânăr şi simţitor
Trebuie să-i deie cu-a sa putere
O mângâiere
Ş-un ajutor.

Când ţara geme sub apăsare,
Mai bine-mi place s-aud sunând
Un răcnet aspru de răzbunare
Decât oftare
De amor blând.

Versul iubirii duios străbate,
Focul poetic e răpitor,
Dar nu-s cuvinte mai înfocate
Ca libertate
Şi viitor.

June poete! ascunde-ţi dorul,
Căci nu e timpul de dulci plăceri.
Decât pe liră să cânţi amorul,
Apără-onorul
Sărmanei ţări!

Cântă-un vers falnic de re-nviere
Care s-aprindă sufletul meu.
Ridică neamul de la cădere,
Ş-orice-mi vei cere
Va fi al tău!

Iaşi, 1855