string(7) "library" string(8) "document"
1391
1832
1476
1822
1300
1467
1457
80
1475
5500
1639
1504
1466

Pe malul mărei

În ceasul trist de noapte, când apriga furtună
Pe marea tulburată, săltând din val în val,
Se-nalţă, se lăţeşte şi vâjâie şi tună,
Zdrobindu-se de mal,

Atunci când spaima crudă fiori suflă prin lume,
Când tunetul se poartă vuind din loc în loc,
Când marea frământată s-acopere de spume
Şi norii ca talazuri arunc spume de foc,

Îmi place a sta singur pe-o stâncă dărâmată,
S-aud pe valuri vântul cu groază şuierând,
Să văd pe-ntinsul negru furtuna întărtată
Şi cerul fulgerând.

Căci inima mea astfel de jale e muncită
Şi plânge cu durere la tine când gândesc,
O! maică, înger dulce! o! maica mea iubită!
Tu, ce-ai zburat din braţe-mi în leagănul ceresc!

Pierdut în întuneric sub cerul fără stele ,
Lipsit de-a ta fiinţă ce zace în mormânt,
Eu văd în nori, în valuri, icoana vieţii mele
Şi gem cu-a noptei vânt!

Ah! mult amar e ceasul când dorul ce jăleşte,
Cătând în vremi trecute un suvenir slăvit,
Se-mpiedică în zboru-i şi cade, se loveşte
De peatra mormântală a celor ce-am iubit!

Cu-a sale pânzi umflate o mică luntrişoară
Pe luciul viu a mărei de vânt se îngână,
Şi sub un cer albastru, ca lebăda uşoară,
Azi lin se legăna.

Dar vântul crunt, deodată, suflând cu vijelie,
Schimbă a mărei faţă în munţi îngrozitori;
Ş-acum sărmana luntre pe-ntinderea pustie
Zdrobită, se zăreşte la fulgeri trecători!