Maghiara

Cu ce jale, ce amar
Plâng doi ochi peste hotar!
Cât se bate, cât suspină
O inimă de dor plină
Colo-n ţara cea vecină!

Mândri-s ochii ca din rai,
Dulci ca soarele din mai.
Inima e mândră iară,
Căci ea saltă ca o fiară
În sân falnic de maghiară.

De-ai fi pasăre sau vânt,
S-alergi lumea pe pământ,
Ca maghiara scumpă floare
N-ai vedea lucind la soare,
Nici în luncă, la răcoare!

Alb i-e sânul, dulce crin,
Dar hrăneşte-amar suspin!
Negri-s ochii, cu văpaie,
Dar pe faţa ei bălaie
Se topesc ca nori de ploaie,

Căci un domn român vestit
Peste munţi a năvălit
Ş-a luat cu vitejie
Multe suflete-n robie
Şi maghiari nemeşi o mie!

A plecat domnul român!
Robii după-al lor stăpân
Au ieşit plângând din ţară
Ş-a rămas trista maghiară
Cu ochi plânşi, cu jale-amară!

De trei zile plânge-acum!
De trei zile cată-n drum,
Dar nimică nu zăreşte,
Căci iubitul ce jeleşte
Pe drum nici că se iveşte!

Unde-i mândrul tău iubit?
În ce cale-i rătăcit?
Unde-i, Doamne! de nu vine
De trei zile lângă tine?
Cine-a spune unde-i, cine?

Vai! cu jale, cu amar
Plânge el peste hotar!
Ca şi tine el suspină
Cu inima de dor plină
Colo-n ţara cea vecină!

Iar de vrei tu să-l mai vezi,
Peste munţi să te repezi
Într-a Zimbrului domnie,
Unde zac mulţi în robie
Şi maghiari nemeşi o mie.

Peste codri, peste munţi,
Peste ape fără punţi,
Unde-s florile frumoase,
Unde-s fetele voioase,
Unde-s doinele duioase.

Să te duci spre răsărit,
La cel loc nebiruit
Unde-s paloşele crunte,
Unde cresc stejari la munte,
Unde nasc voinici de frunte!...

Iată-n zori c-a şi plecat
Pe-un cal alb ne-ncălecat
Maghiarina, mândra fată,
În bărbat mândru schimbată
Şi cu paloş înarmată.

De-ai fi pasăre sau vânt
N-ai ajunge-o pe pământ,
Căci ca vântul ea nu zboară,
Nici ca pasărea uşoară!
Dar ca dorul ce omoară!

Şesuri, văi, norii din cer
În urmă-i departe pier.
Cine-o vede, o zăreşte
Ca o stea care luceşte
Şi-n văzduh se mistuieşte.

În codri merei pustii
Unde urlă fiare mii,
A intrat fata voinică
Şi se duce fără frică
Pe-o strâmtoare de potică.

Umbra nopţii s-a lăţit,
Groaza-n lume s-a pornit,
Vântul suflă, vâjâieşte,
Codrul urlă, clocoteşte,

Tunetul în cer vuieşte.
Dar ea-ndeamnă tot mereu
Calul ce răsuflă greu
Şi mult drum în urmă-i lasă;
Că cine doru-l apasă,

De furtuni cereşti nu-i pasă!
Iată-a sosit în ceas rău
Pe malul unui pârău,
Pârău mic şi fără nume
Ce curgea tainic în lume,

Printre flori revărsând spume.
Hai, voinice, la cel mal
(Zis-a fata către cal.)
Dar pe loc calul s-opreşte,
În pământ ochii ţinteşte

Şi cu groază sforăieşte.
Haideţi, hai cu Dumnezeu
Să găsim pe dragul meu,
Că de mult amar de vreme
După el sufletu-mi geme!

Hai, voinice, nu te teme...
Calul trist a rânchezat
Şi-n pârău năvală-a dat.
Apa-i crudă ca o fiară!...
Iar pe mal din unde-afară
N-a ieşit biata maghiară!

Când luci lumina-n zori,
Zăcea trupu-i printre flori,
Lângă malul alb de spume...
Şi de-atunci pârău-n lume

Poartă-al Maghiarinei nume. 1843, Slatina

Населенные пункты Молдавии и диаспоры

Штефан Водэ

Статус:
Город
Первое Упоминание:
1909
Население:
6700 чел.

Штефан-Водэ — город в Республике Молдова, административный центр района Штефан-Водэ. Расположен на юго-востоке страны, в 105 км от Кишинева. По данным переписи 2004 года, население города составляет 6700 человек. История Штефан-Водэ начинается в 1909 году, когда на месте будущего города была основана немецкая колония Кизил.

Читать далее