Materiale din compartiment: Galeria foto |

Ieremia Movilă

Ieremia Movilă, 1595-1600, 1600-1606. Cu acest domnitor începe dinastia Movileştilor la scaunul Moldovei, care vor domni şi în Valahia. Adus la tronul Moldovei de poloni, noul domnitor aranja şi pe otomani. Spre deosebire de aventurierii, ahotnici de tronuri străine: grecul Despot vodă, armeanul Ioan Vodă (cel Cumplit), valahul Petru Şchiopul, neamţul Iancu Sasu, evreul Aron Tiranul, Cazacu Petru, ţiganul Răzvan, şi alţii, moldovanul Ieremia Movilă era „de neam crăiesc”. Cu înscăunarea lui se întăresc poziţiile Poloniei în Moldova, situaţie ce va înrîuri dezvoltarea social-economică, culturală a Moldovei.

Spre deosebire de alţi voievozi războinici din vecini, Ieremia Movilă a menţinut cu dibăcie balanţa intereselor polono-otomane, asigurînd ţării pace şi stabilitate. Dar totdeauna cînd se stabilea situaţia pe direcţia Polonia - Poarta Otomană, se trezeau poftele celor de la sud şi de la vest de Carpaţi. Cu toate scrisorile boierilor valahi către regele polon de a potoli nebunia războinică a lui Mihai (zis Viteazul), cu toate avertizările regelui polon ca domnul Valahiei să-şi stăpînească pohtele, cu toate ameninţările împăratului austriac Rodolf „să lase toată ţara Ardealului”, să nu se bage în Moldova, ci „să-şi ţie Ţara Muntenească”, Mihai vodă îşi arată năravul „şi mintea de om neînţelept: se ridică Mihai vodă împotriva Ieremiei Vodă cu oşti mari. Şi intră Mihai vodă cu oşti în Moldova” (Letopiseţul Cantacuzinesc, 1690).

Pentru prima oară, spre deosebire de celelalte zeci de năpădiri de celelalte zeci de năpădiri, valahii năvălesc asupra Moldovei cu două mari coloane, din două direcţii: prin trecătoarea Oituz şi dinspre Milcov. Ieremia Vodă s-a retras spre Hotin. Din iunie şi pînă în septembrie valahii au pîrjolit Moldova. Mihai vodă n-a putut cuceri Hotinul, n-a putut cuceri Moldova. Cînd ajunsese la Hotin, i s-a spus că cuceririle sale din Transilvania nu mai valorează nimic.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1955
Populația:
21 locuitori

Mărineşti este un sat din cadrul comunei Ciutuleşti, raionul Floreşti. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Florești și la 111 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 21 de oameni. Satul Mărinești a fost întemeiat în anul 1955.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.