Condrea Constantin

Condrea Constantin – scriitor-satiric, poet, dramaturg, scenarist.

Constantin Condrea (numele adevărat - Calman Abramovici Con) s-a născut la 27 noiembrie 1920 în oraşul Dorohoi din Moldova (în prezent judeţul Botoşani, România), în familia unui măcelar. A crescut şi a studiat la Ploieşti (judeţul Prahova), a absolvit liceul „Cultura” de la Bucureşti. În anul 1940, la vîrsta de 19 ani se mută cu traiul la Chișinău. A absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” de la Chișinău în anul 1945. Lucrează la redacţiile ziarelor din Moldova: „Tinerimea Moldovei” şi „Scînteia leninistă”, revista literară „Nistru” şi cea satirică – „Chipăruş”.

Prima colecţie de poezii „Tinereţe” a fost publicată în anul 1949, urmată de o serie de colecţii şi un volum de poezii preferate „Versuri” în anul 1958. În anii 1950-1970, în ediţii separate, apar poeziile satirice şi eseurile lui C. Condrea, inclusiv şi în traducere: „Poezii” (1955), „Diavolul nu doarme” (1965), „Cînd am fost birou de informaţii” (1979) şi altele. Ca dramaturg debutează în anul 1957, cu drama istorică în patru acte «Zile de cumpănă»,iar traducerea în rusă apare în anul 1959, comedia lirică „Flori de cîmp” apare în 1960, apoi piesa „Copii şi merele” în anul 1961, ca în anul 1971 să apară în limba rusă. Este de asemenea autorul pieselor „Omul din Valencia” şi „Chiar peste o sută de ani ...”

Lucrările sale în traducere în limba rusă au fost tipărite în ziarele „Komsomoliskaia Pravda”, „Gazeta literară” şi în revistele „Crocodil”, „Tinereţea”, „Murzilka”(pe atunci ziare şi reviste unionale).

Traduce mult şi din alte limbi. În traducerea sa au apărut ca publicaţii aparte „Comedii” de Moliere în 1954, dar şi „Avarul” şi „Femeile Savante” în anul 1972, „Cununa munţilor” de P.P. Neguş în anul 1954, „Pămînt” de Li Ghi Ena în 1955, „Şcoala calomniei” de Richard Sheridan - 1969, „Casa cu păpuşi” de Henrik Ibsen - 1971, „Cînturi alese” de Quintus Horatius Flaccus - 1971, „Piese” Lope de Vega - 1978, „Tragedii” de William Shakespeare - 1978, „Casa Buddenbrock” de Thomas Mann în anul 1979, „Cei trei muschetari” de Alexandre Dumas în 1979, „Regele se amuză” de Victor Hugo în anul 1981.

Constantin Condrea este, de asemenea, autor al cărţilor pentru copii şi tineret, a unei culegeri despre originea cuvintelor înaripate din mitologia greacă (1979), scenarist al filmului artistic „Fugit de sub escortă” (1965, împreună cu Samson Şleahu), al filmului-comedie „Nunta la palat” din 1969, al filmului documentar „Dimitrie Cantemir” (1971) şi a filmul de animaţie „Punguţa cu doi bani” (1970) ale studioului cinematografic „Moldova-film”.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Cineaştilor din Moldova pînă în momentul cînd a hotărît să emigreze -1978, iar din momentul refuzului primit de la autorităţi de a pleca, este expulzat din Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova şi concediat de la lucru (în acei ani s-a ocupat de traduceri prin intermediul prietenilor - de exemplu, împreună cu A. Cozmescu a tradus romanul lui I. Ehrenburg „Furtuna”). În anul 1988 reuşeşte, totuşi ,să emigreze în S.U.A. la Seattle. A început să scrie în limba rusă articole publicistice abia în anul 2003 (publicate în ziarul „Lumea Rusă”, „Lumea evreiască” şi „Vorwärts”).

S-a stins din viaţă la 2 august în anul 2009 la Seattle, Statele Unite ale Americii.

Filmografia:
„Fugit de sub escortă”, 1965 – film artistic – autor al scenariului  împreună cu Samson Şleahu,
„Copii şi merele”, 1965 -  film televizat-piesă după piesa cu acelaşi nume în interpretarea actorilor teatrului „Luceafărul”,
Nunta la palat”, 1959 –film artistic,
„Punguţa cu doi bani”, 1970 – coautor al scenariului filmului în desen animat,
Dimitrie Cantemir”, 1971 – coautor al scenariului filmului documentar.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1859
Populația:
524 locuitori

Niorcani este un sat din cadrul comunei Tătărăuca Veche, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Soroca și la 187 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 524 de oameni. Satul Niorcani a fost menționat documentar în anul 1859.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.