15 aprilie 2011, 11:48 views 10982
Înapoi views 10983 Vizualizări
Donici Alexandru   | Traduceri

Fabula VI Stigletul şi canarul

O faţă schimbătoare ş-un grai meşteşugit
Sunt chipuri lesnicioase pre om de amăgit;
Dar prin aşa mijloace
Nu-nşeli pre dobitoace
Ce nu ştiu vorbă dulce, nici zâmbet iscusit.
Cu un stigleţ canarul îmblând după mâncare,
Sosi-ntr-un loc, pe care
Sta laţuri coperite cu cânepă de-ajuns
Ş-un om pândea-n ascuns.
Canarul de îndată,
Având ispita-n faptă,
Căci nu de mult scăpase din temniţa vărgată.
A zis l-al său tovarăş: noi trebui să fugim
De ast loc unde lesne putem să ne robim;
Acea sămânţă bună scop rău în sine are.
Nu este nici un om
Atât de galantom
Să lase pe câmp roduri cu bună cugetare;
Haideţi în altă parte!..
— Aşa! îţi vine bine să dai poveţi deşarte,
Răspunse lui stigleţul. — Cu guşa plină, vrei
Şi hrana să mi-o iei!
Zicând aceste, zboară, la cânepă se lasă,
Ciupeşte două fire, le află prea gustoase;
Dar vai! îndată simte c-a lui picior e strâns.
Pândaşul sosind iute din tufe, l-a şi prins,
Şi pentru jucărie l-a dat unor băieţi.
Din fabulă vedeţi:
Că sfaturile bune ne sunt de trebuinţă
La relele ce-adese ne vin pe neştiinţă.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1929
Populația:
82 locuitori

Carabiber este un sat din cadrul comunei Iserlia, raionul Basarabeasca. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Basarabeasca și la 76 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 82 de oameni. Satul Carabiber a fost întemeiat în anul 1929.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.