23 martie 2011, 14:23 views 9930
Înapoi views 9931 Vizualizări
Mihai Eminescu   | Poezie

Călin nebunul

Fost-a împărat odată şi trei fete el avea
Cât puteai privi la soare, da la ele ca mai ba.
Una decât alta este mai frumoasă de poveste,
Dar din ele - acuma două mai era cum mai era,
Nu că doar ai pute spune cum că - a fost aşa ş-aşa,
Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat
Nu ajung la frumuseţa astor fete de-mpărat.
Dar deşi nu-ţi poţi da vorba despre ele cu cuvântul,
Mintea tot le - atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul,
Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare,
E o floare de pe mare, cine-i cată-n faţă moare.
Mulţi feciori de împăraţi, de războinici lăudaţi
Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de femee
Să-mpodoabe c-o icoană viaţa lor cea năzdrăvană,
Da-mpăratul nici gândeşte să li dee - aşa comoară,
Ale casei lui mai mândre şi mai trainice odoară.

Da-ntr-o sară-n drum de ţară cine dealul mi-l coboară?
Trei feciori voinici de frunte ca trei şoimi voinici de munte,
Vin în zale îmbrăcaţi, pe cai negri - ncălicaţi ,
Spiţelaţi, uşori ca vântul , de-o frumseţă - ntunecoasă ,
Au venit să-i ceară, Doamne, fetele cele frumoase.
Dar mai bine - ar fi să-i ceară tot bielşugul de pe ţară!
Şi ce nu se pun de-i cer trei luceferi de pe cer!
De-ar pute, de n-ar putea, trei luceferi el li-ar da,
Dară fetele lui ba. Unu - atunci din ei s-a dus
Şi în noaptea cea senină ca să fluere s-a pus,
Vine-un nour, ce-i de nour? Vine-un vânt — da ce-i de vânt?
Vine-o ploaie de şivoae şi furtună pe pământ
Şi în nori hrăniţi de fulger şi pin râuri de scântei.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1495
Populația:
1766 locuitori

Ghiliceni este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cucioaia, Ghiliceni și Cucioaia Nouă. Localitatea se află la distanţa de 16 km de oraşul Teleneşti şi la 86 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1766 de oameni. Satul Ghiliceni a fost menționat documentar în anul 1495 cu denumirea Hrișani.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.