Înapoi views 8341 Vizualizări
Mihai Eminescu   | Poezie

O călărire în zori

A nopţii gigantică umbră uşoară,
        Purtată de vînt,
Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară
        Din aripi bătînd.

Roz-alb-auroră, cu bucle de aur
        Sclipinde-n rubin,
Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur
        Pe-al florilor sîn;

Răspînde suflarea narciselor albe
        Balsamu-i divin,
Şi Chloris din roze îşi pune la salbe
        Pe fruntea-i de crin;

Iar rîul suspină de blînda-i durere
        Poetic murmur,
Pe-oglinda-i de unde răsfrînge-n tăcere
        Fantastic purpur;

Şi pasărea cîntă suspine-imitîndă
        Un cîntec de-amor,
Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă
        La plînsu-i de dor.

Pe cîmp se văd două fiinţe uşoare
        Săltînde pe-un cal,
Pe care le-ncinge de flutură-n boare
        Subţire voal;

Ca Eol, ce zboară prin valuri şi ţipă,
        Fugarul uşor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
        Al negurei flor,

O dalbă fecioară adoarme pe sînul
        De-un june frumos,
Astfel cum dormită oftarea, suspinul
        În cîntul duios;

Iar talia-i naltă, gingaşă, subţire
        Se mlădie-n vînt,
Şi negrele-i bucle ondoală-n zefire,
        Sclipesc fluturînd.

I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n brate
        În tandre visări;
Pe cînd ca profume pe blînda ei faţă
        Plutesc sărutări.

Iar aeru-n munte, în vale vibrează
        De tainici oftări;
Căci junele astfel din pieptu-i oftează
        În dalbe cîntări:

„Ah! ascultă, mîndruliţă,
        Drăguliţă,
Şoapta-mi blîndă de amor,
Să-ţi cînt dulce, dulce tainic,
        Cîntul jalnic
Ce-ţi cîntam adeseori.

De-ai fi, dragă, zefir dulce,
        Care duce
Cu-al său murmur frunze, flori,
Aş fi frunză, aş fi floare,
        Aş zburare
Pe-al tău sîn gemînd de dor;

De-ai fi noapte, -aş fi lumină,
        Blîndă, lină,
Te-aş cuprinde c-un suspin
Şi în nunta de iubire,
        În unire,
Naşte-am zorii de rubin;

        De-aş fi, mîndra, rîuşorul,
                Care dorul
        Şi-l confie cîmpului,
        Ţi-aş spăla c-o sărutare,
                Murmurare,
        Crinii albi ai sînului!“

Ca Eol, ce zboară prin valurî şi ţipă,
        Fugarul uşor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
        Al negurei flor;

Vergina îl strînge pe-amantu-i mai tare
        La sînu-i de crin,
Şi faţa-şi ascunde l-a lui sărutare
        În păr ebenin.

Iar Eco îşi rîde de blîndele plîngeri,
        De junii amanţi,
Şi rîul repetă ca cîntul de îngeri
        În repede danţ:

        „De-aş fi, mîndră, rîuşorul,
                Care dorul
        Şi-l confie cîmpului,
        Ti-aş spăla c-o sărutare,
                Murmurare,
        Crinii albi ai sînului!“

Localităţile Moldovei şi diasporei

Socolovca

Statut:
Sat
Prima atestare:
1925
Populația:
63 locuitori

Socolovca este un sat din cadrul comunei Rotari din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Camenca și la 150 km de Chișinău. Populaţia satului Socolovca alcătuia 63 de oameni în anul 2004. Satul Socolovca a fost înființat în anul 1925.

Citeşte mai departe