04 iunie 2013, 10:26 views 37326

Mănăstirea Humor


Foto: discoverromania.ro

În comuna Humor, aflată la 6 Km de Gura Humorului, se află monumentul de arhitectură medievală, Mănăstirea Humor. Prima biserică a fost construită în 1415 de Ioan Vornicul în vremea lui Alexandru cel Bun. A fost distrusă păstrîndu-se doar zidurile, ruinele se pot vedea la 500m de actuala manastire.

În 1530 mănăstirea este reconstruită pe un loc nou, de către marele logofăt Toader Bubuiog şi soţia lui Anastasia. Biserica are 2 hramuri și anume, Adormirea Maicii Domnului și Sf. Gheorghe. În 1641 zidurile înconjurătoare sînt întărite şi Vasile Lupu dispune construirea turnului de apărare.

Elementul caracteristic al construcției îl formează pridvorul deschis. Valoarea de unicat a mănăstirii este sporită de pictutile exterioare, realizate în 1535 de zugravul Toma din Suceava. Pictura exterioară atrage atenția prin compoziția monumentală “Asediul Constantinopolului”, inspirată din obiectivul menținerii independenței față de Poarta Otomană, promovat consecvent de voievodul Petru Rareș.

Pictura exterioară ilustrează cîteva teme: Imnul acatist al Bunei Vestiri (24 de strofe-scene cuprinzînd printre altele glorificarea Mariei); Asediul Constantinopolului (poartă mesajul antiotoman specific vremii); Legenda fiului risipitor; Judecata de Apoi.

Pictura este caracterizată prin unitate de tonalitate cromatică, predominînd nuanţe de roşu-purpuriu, brun-roşcat, roşu-violet şi altele. Culoarea roșie este dominantă, fiind specifică cromaticii monumentului.

Printre picturile din interiorul bisericii sînt remarcabile: Cina cea de Taină (absida altarului); Ospeţia lui Avram; Tablou votiv; Maica Domnului (cupola pronaosului); Icoanele de factură bizantină; Portretele ctitorilor; Pietrele de mormînt.

După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775 autoritățile habsburgice au desființat Mănăstirea Humor în 1783, trecînd toate pămînturile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților statului.  După desființarea mănăstirii, chiliile s-au ruinat aproape complet. Biserica a fost transformată în biserică parohială. În clădirile din fostul ansamblu monahal a funcționat o școală pentru copiii localnicilor, iar din 1850 acestea au fost folosite ca depozit pentru materialele autorităților austriece.  După 1918 biserica fostei mănăstiri Humor a continuat să funcționeze ca biserică de parohie.

În anii '60-'70 ai secolului al XX-lea, s-au efectuat importante lucrări de restaurare a ansamblului Mănăstirii Humor. Picturile au fost restaurate în anii 1971 - 1972 cu sprijinul UNESCO. Cu acest prilej, s-a refăcut acoperișul bisericii prin lărgirea streșinilor pentru a apăra cît mai bine picturile exterioare de posibile intemperii. De asemenea, s-a restaurat turnul construit de Vasile Lupu, astupîndu-se fisurile din ziduri, refăcîndu-se zidurile și bolțile prăbușite, înlocuindu-se pardoselile de piatră, consolidîndu-se scările și reconstituindu-se balconul de lemn și acoperișul.

Abia în 1991 Mănăstirea Humor a fost reactivată ca așezămînt monahal de maici. În prezent, aici viețuiesc circa 20 de maici care lucrează în atelierele de pictură și de croitorie pentru veșmintele preoțești.

În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica "Adormirea Maicii Domnului” și "Sf. Gheorghe" a Mănăstirii Humor pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.

 

Mănăstirea Humor - album foto

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1905
Populația:
1027 locuitori

Alexeevca este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Săghieni, Alexeevca și Lidovca. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Ungheni și la 101 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1027 de oameni. Satul Alexeevca a fost menționat documentar în anul 1905.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.