Filtru pe categorii
  • views 23986 Vizualizări
  • posts 0

Mănăstirea Negrea

Foto: manastirile-moldovei.com

Mănăstirea Negrea se află la 70 de km de Chișinău, fiind construită în jurul bisericii parohiale din satul Negrea (raionul Hîncești), construită în anul 1878. Satul a avut de suferit de pe urma alunecărilor de teren din anul 1969 care au dărîmat toate locuinţele acestui sat. Alunecările de teren au ajuns la cîţiva metri de biserică şi ocolind-o, şi-au schimbat direcţia lăsînd în urmă sfîntul locaş neatins, doar cu cîteva crăpături neînsemnate.

În același an 1969 autoritățile au închis biserica. Spre deosebire de alte locașe, cel din satul Negrea nu a fost devastat, căci sătenii au ascuns cheile și nu au permis pîngărirea bisericii. Au fost păstrate icoanele şi toate odoarele bisericeşti, în fiecare an în biserică se făcea reparație.

În vara anului 1988, de Duminica Mare, biserica s-a redeschis şi s-a săvîrşit prima liturghie.

Începînd cu anul 1995, a început construcția mănăstirii de maici în jurul bisericii parohiale din Negrea. În 2000 s-au deschis porţile acestei mănăstiri sfinţită de către episcopul de Cahul şi Lăpuşna Anatolie. În anul 2004 s-a sfinţit biserica de vară cu hramul „Acoperămîntul Maicii Domnului". Mănăstirea Negrea dispune de 30 de chilii, trapeză, stareţie , biserică de vară, biserică de iarnă, de pămînt arabil şi celelalte încăperi auxiliare necesare.

La mănăstire se păstrează părticele a sfintelor moaşte a 18 sfinţi cuvioşi părinţi de la Sfînta Lavra din Kiev.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Pererîta

Statut:
Sat
Prima atestare:
1623
Populația:
1844 locuitori

Pererîta este un sat şi comună din raionul Briceni. are o suprafaţă totală de 23.29 kilometri pătraţi, fiind cuprinsă într-un perimetru de 31.38 km. Pererîta este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Pererîta se află la o distanță de 12 km de oraşul Lipcani și 278 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1844 de oameni. Localitatea a fost atestată documentar în anul 1623.

Citeşte mai departe