05 aprilie 2013, 16:08 views 45080

Mănăstirea Chiştelniţa


Foto: manastirile-moldovei.com

În preajma satului Chiştelniţa, la o distanță de 90 km de Chișinău se află Mănăstirea Chiştelniţa (mănăstire de călugări în formare) cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil s-a construit în 1856, în mijlocul cimitirului din sat.

Satul Chiştelniţa (raionul Telenești) a fost menționat documentar în anul 1698 cu denumirea Hoimănești. Este un sat vechi pe rîul Sagala. Chiştelniţa înseamnă loc mlăştinos, cu multe izvoare.

În perioada sovietică biserica a fost închisă si părasită. Grosimea pereţilor zidiţi din piatră este de jumătate de metru. Are o tindă mică, pătrată, deasupra căreia se înalţă turla clopotniţei.

În anul 1992 în jurul bisericii se infiinţează şi o şcoală de cîntareţi, iar din anul 1994 datează recunoaşterea oficială a mănăstirii.  După repararea vechii biserici de cimitir, s-a construit o mică biserică de iarnă închinată Sfîntului Mare Mucenic Pantelimon, lipită de biserica veche. În această biserică se poate intra prin tinda bisericii Sfinţii Arhangheli. Biserica are un plan dreptutunghiular, fără delimitări între pronaos si naos. În interior biserica nu este deocamdată pictată, pereţii fiind împodobiţi cu icoane.

După ce şcoala de cîntăreţi s-a mutat într-o altă localitate, în clădirea rămasă liberă se organizează stareţia şi cîteva chilii. Casa parohială a fost reparată şi se foloseşte ca trapeză. Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este pictată în stil realist rusesc, precum multe alte biserici din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1946
Populația:
405 locuitori

Vîlcele este un sat din cadrul comunei Toceni, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Cantemir și la 109 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 405 oameni. Satul Vîlcele a fost înființat în anul 1946.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.