Filtru pe categorii
  • views 15363 Vizualizări
  • posts 0

Şniţel moldovenesc

Ingrediente:

  • 800 g carne de vită (margine groasă sau subţire),
  • 4 linguri ulei,
  • 1 lingură făină de grîu,
  • sare,
  • piper negru măcinat,
  • foi de salată verde,
  • pătrunjel verde.

Pentru sos:

  • 4-5 roşii,
  • 1 linguriţă unt,
  • 1 lingură făină de grîu,
  • 2-3 căţei de usturoi,
  • foi de dafin,
  • sare,
  • piper negru măcinat,
  • cimbru verde,
  • 1 lingură verdeaţă tăiată.

Pentru garnitură:

  • 600 g fasole păstăi,
  • 2 roşii,
  • 1 lingură hrean,
  • 3 ardei graşi,
  • 3 cepe,
  • 3 linguri smîntînă,
  • 2 căţei de usturoi,
  • sare,
  • piper negru măcinat,
  • 3 linguri ulei,
  • ½ lingură făină de grîu,
  • 2 linguri verdeaţă tăiată de pătrunjel.

Mod de preparare:

Carnea se taie perpendicular cu fibrele bucăţi cu grosimea de 1,5 cm, se curăţă de pieliţe şi tendoane, fiecare felie se bate bine, pe margine se fac tăieturi, pentru ca carnea să nu se deformeze în procesul prăjirii. Şniţelul se presară cu sare şi piper, se trece prin faină şi se prăjeşte pe ambele părţi. Şniţelele prăjite se pun în cratiţă, iar cu 25-30 minute înainte de a se servi, se acoperă cu sos de roşii şi se încălzesc în cuptor.
Pe farfurie se pun şniţelele, alături - fasolea şi feliuţele de roşii. Se garniseşte cu foi de salată şi pătrunjel verde.

Prepararea sosului: Roşiile se opăresc, se dau prin răzătoare. Se adaugă cimbru, făină prăjită, foaie de dafin, sare şi piper. Toate se amestecă, se fierb şi se strecoară. Se condimentează cu usturoi şi verdeaţă tocată.

Prepararea garniturii: Fasolea se curăţă de aţe, se spală, se taie, se fierbe în apă puţin sărată 3-4 minute, se scurge prin strecurătoare, se usucă şi se prăjesc uşor. Ceapa se rumeneşte, se adaugă ardeii tăiaţi cubuleţe, se prăjesc împreună cu ceapa. Se amestecă fasolea, ceapa şi ardeii, se toarnă puţină zeamă de fasole, se adaugă faină prăjită. Toate se înăbuşă 10 minute, se adaugă feliile de roşii curăţate de pieliţă. Cu 2-3 minute înainte de a se lua de pe foc, se adaugă sare, piper, verdeaţă şi smîntînă.

 

Preparat culinar pregatit la restaurantul „La botul calului”
bucatar-sef Cravcenco Maxim
or. Chisinau, bd. Moscova, 9

Localităţile Moldovei şi diasporei

Tăura Veche

Statut:
Sat
Prima atestare:
1568
Populația:
535 locuitori

Tăura Veche este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Satul are o suprafaţă de circa 1.28 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 7.24 km. Din componenţa comunei fac parte localităţile Tăura Veche și Tăura Nouă. Satul Tăura Veche se află la distanța de 24 km de orașul Sîngerei și la 116 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 535 de oameni. Localitatea a fost menționată documentar în anul 1568 cu denumirea Tăuri.

Citeşte mai departe