19 noiembrie 2012, 16:34 views 6966
Materiale din compartiment: Galeria foto |

Cea de-a 11-ea ediţie a Zilei Naţionale a Vinului, octombrie 2012

Pavilioanele expoziţionale ale firmelor-producătoare de vin

În acest an, Ziua Națională a Vinului a avut loc în primul week-end al lunii octombrie și, ca urmare pentru prima oară în ultimii 3 ani s-a desfăşurat pe o vreme însorită, lucru care a bucurat mult şi participanții, și oaspeții. Locul petrecerii acestei sărbători a rămas acelaşi ‒ Centrul Expoziţional al Republicii Moldova.

După partea introductivă succintă, care a constat din luări de cuvînt ai membrilor delegației guvernului și ai liderilor industriei, a început concertul formaţiilor populare, au evoluat atît cele ale profesioniştilor , cît și cele deamatori, concert care a durat pînă seara tîrziu. Printre surprizele sărbătorii trebuie să remarcăm participarea la expoziţie a firmei „Kvint” de pe malul stîng al Nistrului, este prima apariţie a acesteia la evenimentul dat. În total, am numărat mai mult de 30 de companii mari din toate colţurile Republicii Moldova, care au prezentat mostre de produse. Erau la expoziţie vinificatori din centrul ţării și de la nord, dar mai ales din sud ‒ începînd cu cei de la Comrat pînă la Taraclia și Purcari.

Portretele participanţilor la sărbătoare

În fiecare pavilion, conform tradiţiei statornicite deja avea loc degustarea gratuită a băuturilor prezentate, iar doritori, care să profite de acest cadou erau fost foarte mulţi. Mai mult decît atît, ne-a atras atenţia faptul cît de mulți oameni cumpărau cunoscutele vinuri moldovenești de la expoziţie. Motivul este simplu ‒ în primul rînd, preţurile la expoziţie erau mai joase decît în magazine, iar în al doilea rînd, oamenii au garanția calităţii direct de la producător.

Au fost, însă, multe acele persoane, care au venit aici cu întreaga familie, nu au băut şi nici n-au cumpărat vinuri, ci s-au plimbat şi s-au bucurat, pur şi simplu, de sărbătoare. Un trenuţ pentru copii frumos decorat circula regulat pe aleile parcului şi nu era deloc ușor să te urci în el pentru că erau foarte mulţi doritori.

Am reușit să fotografiem şi vizitarea sălilor expoziționale de către o întreagă delegaţie parlamentară şi de stat. Aici, trebuie să ne exprimăm compasiunea faţă de aleșii noștri, căci au avut să treacă un test dificil ‒ au trebuit să guste cîte o înghiţitură de vinuri moldoveneşti în fiecare din pavilioanele vizitate.

Meşterii populari la Expoziţia-iarmaroc a meşterilor populari „Moştenirea”

În apropierea standurilor expoziţionale principale, paralel cu Ziua Vinului au fost montate şi spaţiile comerciale pentru meșteșugurile populare din cadrul tradiţionalului Festival al Meşterilor Populari „Tezaur”. Această expoziție a fost şi ea una de succes, căci erai, literalmente, orbit de abundenţa exponatelor, diversitatea lor, de culorile vii ale acestora.

Chiar de dimineață era foarte aglomerat la sărbătoarea Zilei Naţionale a Vinului, iar spre seară numărul oamenilor a crescut considerabil. După vizitarea expoziției, mulți şi-au dus copiii la caruselul de la „Aventura Parc” ori s-au dus să se plimbe de-a lungul lacului din parcul Valea Morilor. Trebuie să menţionăm, că lacul s-a umplut practic cu apă, iar cheiul arăta foarte frumos, pavat cu gresie și împrejmuit cu un gard forjat. Mai mult, erau începute lucrările de instalare a felinarelor forjate în stilul acelora din secolul al XIX-lea.

Ne-am plimbat şi noi în jurul lacului, deşi fusesem de curînd pe aici, într-un răstimp relativ scurt, urmele lucrărilor de amenajare ale lacului s-au dovedit a fi vizibile. Aşa că, puteţi reveni la publicația noastră „Parcul Valea Morilor”, care este permanent actualizată cu fotografii noi, ce reflectă schimbările de ultimă oră.

 

Cea de-a 11-ea ediţie a Zilei Naţionale a Vinului - Album foto

Vin-Moldova-2014 - Album foto

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XX
Populația:
525 locuitori

Solnecinoe este un sat din cadrul orașului Camenca, din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Camenca și la 161 km de Chișinău. Populaţia satului Solnecinoe alcătuia 525 de oameni în anul 2000. Satul Solnecinoe a fost înființat în secolul XX.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.