Cimpoi Mihai

Mihai Cimpoi - critic şi istoric literaturii naţionale, academician titular al Academiei Republicii Moldova şi al României, membru al Asociaţiei Internaţionale Literaturii pentru Copii şi Tineret, Cavaler al Ordinului Republicii.

S-a născut la 3 septembrie 1942 în comuna Larga, raionul Briceni, Moldova. A absolvit Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău (1965).

Activitatea de creaţie și-a început-o în calitate de şef de secţie la revista literară a Uniunii Scriitorilor "Nistru". A lucrat ca redactor la Editurile "Cartea moldovenească" şi "Literatura artistică", redactor ştiinţific superior al "Enciclopediei Sovietice Moldovenești". Lucrează asupra creării lucrărilor științifice de cercetare în domeniul criticii literare din anul 1965. În atenția lui a fost creaţia scriitorilor contemporani, inclusiv a lui Grigore Vieru, Ion Druţă, Pavel Boţu și a clasicului literaturii moldovenești Ion Creangă etc. dar, în special, studiază detaliat creaţia marelui poet Mihai Eminescu, fiind considerat unul dintre cei mai renumiţi cercetători ai creaţiei poetului atît în țara noastră, cît și peste hotare. Este pasionat și de arta cinematografică naţională, manifestîndu-se și pe acest tărîm. Este membru permanent al Consiliului Artistic al Studioului "Moldova-film". Colaborînd activ cu studioul "Telefilm-Chişinău" a realizat cîteva scenarii.

Filmografia:

"Telefilm-Chişinău":

"Mihai Eminescu" (1990) și "Dedicaţie lui M. Eminescu" (1991), "Telefilm-Chişinău",

"Moldova-film":

"Toamna patriarhului" (1984), "Constelaţia maternităţii" (1989)

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1611
Populația:
6.855 mii locuitori

Teleneşti este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Teleneşti. Amplasat în partea centrală a republicii, pe malul drept al rîului Ciulucul Mic,  oraşul Teleneşti este situat la o distanţă de 93 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 6855 locuitori. Prima atestare documentară a localităţii Teleneşti, datează din anul 1611.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.