Sainciuc Alexei

Alexei Sainciuc - pictor, membru al Uniunii Cineaştilor din Moldova.

S-a născut la 29 iunie 1947 în familia artiştilor plastici Glebus Sainciuc şi V. Rusu-Ciobanu, în or. Chişinău, Republica Moldova.

Dragostea de artă a deprins-o din copilărie. De mic copil a început să deseneze. Primul desen din natură îl face la vîrsta de 3 ani. Iar la vîrsta de 7 ani face schițe pentru Teatrul de Păpuşi de pe lîngă Uniunea Artiștilor Plastici.

Prima călătorie la Muzeul de Arte "A. Puşkin" din Moscova o întreprinde cu părinţii în anul 1957, la vîrsta de 10 ani, iar peste doi ani călătorește deja la Bucureşti, la unchiul său graficianul Victor Rusu-Ciobanu, unde în biblioteca unchiului studiază numeroase cărţi de artă preţioase. Tot acolo, la Bucureşti, face cunoştinţă cu renumitul regizor, scenograf şi actor Liviu Ciulei, care îl va influența nespus de mult la alegerea viitoarei sale profesii.

Din anul 1960 cu desene umoristice începe colaborarea cu revista republicană de satiră şi umor "Chipăruş", iar în anul 1963 este editată prima lui carte cu desene pentru copii, care, din păcate, n-a ajuns la cititor, a fost cenzurată, atribuindu-se formalismul. La vîrsta de 17 ani organizează prima sa expoziţie pe pereţii şcolii. Participă la crearea unui film de amatori împreună cu cineaştii tineri Roland Vieru, Mircea Chistrugă, Igor Taran.

În 1969 creează basorelieful "Dimitrie Cantemir" pentru holul Institutului Politehnic, fiind pe atunci student în anul doi al acestui institut. Activitatea de pictor-scenograf și-o începe la Teatrul "Luceafărul'' din Chişinău cu spectacolele "O noapte furtunoasă", "Sub cerul acela', "Această copilărie".

În anul 1971 absolvește Facultatea de Arhitectură a Institutului Politehnic de Stat din Chişinău.

Debutează în cinematografie cu pelicula artistică de scurtmetraj "Eu, Vica şi foiIetonul" (1973), regizat de Roland Vieru. Tot în acest an, paralel, participă în calitate de scenograf la spectacolul "Ivan Turbincă", montat la Teatru "Licurici".

În 1975 devine membru Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. Tot în acest an e distins cu premiul II la Concursul de Arhitectură pentru proiectul "Edificiul Muzeului Naţional".

Pe parcursul anilor 1976-1986 lucrează asupra unei serii de monocărţi cu poveştile clasice europene.

În 1984 revine în cinematografie, lucrînd cu regizorul Valeriu Jereghi asupra filmul artistic "Iona", continuînd totodată să ilustreze şi cărți pentru copii nu numai în Moldova, dar şi peste hotare. Este autorul cărţii pentru copii "Una două, hai că plouă".

În 1988 debutează în calitate de actor în filmul artistic regizat de V. Jereghi "Disidentul".

În 1988-1989 publică o serie de articole dedicate istoriei oraşului Chişinău.

În anul 1993 împreună cu Vlad Druc semnează pelicula cinematografică "In a Snug Beehive", iar în anul 1996 este ales preşedinte al Asociaţiei Artiştilor din Moldova de Est (UAP).

Titluri și premii

Premiul II la Concursul de Arhitectură pentru proiectul "Edificiul Muzeului Naţional, 1975,
Ordinul de Onoare, 2010

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1783
Populația:
1358 locuitori

Suhuluceni este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Satul are o suprafaţă de circa 1.41 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 6.58 km. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ghermăneşti și Suhuluceni. Localitatea se află la distanţa de 36 km de oraşul Teleneşti şi la 83 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1358 de oameni. Satul Suhuluceni a fost menționat documentar în anul 1783.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.