Kurtz Robert

Robert Kurtz – architect. S-a născut la 17 decembrie 1911 la Vladicavcaz, Osetia de Nord. A absolvit în 1940 Institutul de Arhitectură din Bucureşti. În anii 1944-1951 deţine postul de arhitect-şef al orașului Chişinău, iar în 1951-1971 de arhitect-şef al Moldghiprostroi-ului. Activitatea profesională a lui Robert Kurtz este legată de tradiţiile arhitecturii populare moldoveneşti. Toată viaţa şi-a dedicat-o reconstrucţiei oraşului Chişinău. Sub îndrumarea academicianului Alexei Şciusev ia parte la elaborarea primului plan general de reconstrucţie al orașului Chişinău(1944-1949). În anii ce au urmat, a condus colectivul de autori la elaborarea planului general de dezvoltare a Chişinăului pînă în anii 2000, inclusiv reconstrucţia centrului oraşului.

După proiectele sale au fost construite mai mult de 25 de obiecte: case de locuit, edificii administrative, case de odihnă, şcoli, parcuri, în primul rînd, Parcul central de cultură şi odihnă din Chişinău (în prezent „Valea Morilor"), cu renumita scară în formă de cascadă. Intrarea centrală dinspre strada Serghei Lazo, unde se află Rotonda și Scara cu Cascade, a devenit, în anii '70 un important centru de viață culturală și odihnă a orășenilor. A proiectat şi alte edificii: Casa Consiliului Republican al Sindicatelor (1953), clădirea Hotelului Chişinău (1963) ş.a.

A elaborat proiectele de sistematizare ale orașelor Orhei (1945-1964), Edineţ (1952), Glodeni (1953). Robert Kurtz este arhitectul monumentului domnitorului Vasile Lupu, ridicat în 1938 la Orhei (sculptor – Oscar Han).

S-a ocupat şi de restaurarea unor monumente de istorie, cultură şi arhitectură din Moldova. Din 1972 Robert Kurtz restaurează casele-muzeu A.Donici şi S.Lazo din Orhei, casa-muzeu A.Puşkin din Dolna (conacul căminarului Zamfir Ralli, reconstruit radical în anii70 ai secolului XX pentru a găzdui casa-muzeu) şi casa-muzeu C.Stamati din Ocniţa. În 1975-1980 este secretar ştiinţific al Societăţii de Ocrotire a Monumentelor de Istorie şi Cultură din R.S.S.M. Maestru emerit al artei din RSSM (1961).

Arhitectul Robert Kurtz a decedat la 24 aprilie 1980 la Chişinău.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Cuizăuca

Statut:
Sat
Prima atestare:
1604
Populaţia:
1458 locuitori

Cuizăuca este un sat şi comună din raionul Rezina. Este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la o distanţă de 27 km de oraşul Rezina şi la 71 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1458 de oameni. Este menţionat documentar la 25 februarie 1604.

Citeşte mai departe