Arată noutățile începînd cu...
Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei

eye 2099 Vizualizări

Locuitorii din Dănceni suferă din cauza unei gunoiști închise încă în 2012


Zeci de locuitori din satul Dănceni, raionul Ialoveni, sînt nevoiţi să respire zilnic mirosul neplăcut degajat de groapa de gunoi neautorizată aflată la cîţiva metri de locuinţe. Mai mult, oamenii trebuie să stea de strajă, cînd deşeurile se aprind ca flăcările să nu le afecteze gospodăriile.

Olga Chirtoacă din satul Dănceni spune că din cauza gunoaielor s-a îmbolnăvit: "Avem probleme cu alergiile de piele. Cu copilul mai mare deja mă chinui deja de şapte ani. Vara este imposibil, dacă acum mai este frig, nu se simte mirosul, vara avem muşte, şobolani", transmite NOI.md cu referire la publika.md.

"Bate vîntul şi toate sacoşile sînt pe gard. Vara a fost incendiu, tot fumul a fost spre noi, ne temeam să nu se aprindă casa. Toată vara nu am putut să scot copilul afară din cauza mirosului. Nici geamurile nu le deschidem, aerisim cu aparate cumpărate", a explicat o altă localnică.

"Vin cu tractorul şi aruncă aşa cum trebuie, doar mai vin oamenii şi aruncă pe unde nimeresc", a spus un localnic.

Primarul satului Dănceni, Victoria Butuc-Guranda, spune că groapa de gunoi din localitate a fost închisă în 2012. Acum vrea să înfiinţeze alta împreună cu autorităţile din Suruceni pentru deservirea ambelor localităţi.

"Am identificat un teren, care este proprietate publică a satului Dănceni, este mult mai departe de localitate. Şi ar fi comod pentru ambele localităţi să creem o rampă de gunoi comună. Şi să le lichidăm pe acestea două care prezintă pericol", a declarat Victoria Butuc-Guranda.

Cu aceeași problemă se confruntă și locuitorii din Suruceni, localitate aflată în imediata vecinătate. De la an la an groapa de gunoi de la marginea satului se extinde, iar aerul devine mai poluat.

"Să dăm cîte 20 de lei şi să punem gunoiul la poartă şi o să treacă maşina şi o să-l ia. Eu sînt de acord să achit numai să-l adune să nu tîrîim noi gunoiul pe unde ar fi", a spus o femeie.

"Cînd bate vîntul toate pachetele sînt în vie. Acolo ducem toţi nu avem transport eu cu maşina mea duc, încarc gunoiul şi îl duc", a explicat un bărbat.

Primarul din Suruceni, Sergiu Gorceac, spune că va organiza o adunare generală cu localnicii, unde vor fi invitaţi şi reprezentaţi de la Inspectoratul Ecologic de Stat ca să găsească soluţii pentru această problemă.

"Ea se situează în partea de nord pe vîrf de deal, vîntul duce tot gunoiul în sat. Pe timp de vară, dacă este supraîncărcată, gunoiul arde încontinuu. Este problema cea mai dureroasă a satului", a menţionat Gorceac.

În satul Dănceni locuiesc 2.800 de oameni, iar în Suruceni - 3.100.

Cuvinte cheie:

Gunoiște , Ialoveni

Localităţile Moldovei şi diasporei

Vîşcăuţi

Statut:
Sat
Prima atestare:
1633
Populația:
1380 locuitori

Vîşcăuţi este un sat şi comună din raionul Orhei. Vîşcăuţi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Orhei și la 70 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1380 de oameni. Satul Vîșcăuți a fost menționat documentar în anul 1633.

Citeşte mai departe