Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
23 iulie 2021, 10:30 views 2803
Familiile din municipiu, care au împlinit 50, 60 sau 70 de ani vor primi premii bănești
23 iulie 2021, 10:30 views 2803

Familiile din municipiu, care au împlinit 50, 60 sau 70 de ani vor primi premii bănești

Familiile din municipiu, care au împlinit 50, 60 sau 70 de ani de la data oficierii căsătoriei, în perioada pandemică, începînd din martie 2020 și pînă în prezent, indiferent de luna celebrării evenimentului, pot depune cereri pentru acordarea suportului financiar în mărime de 1000 de lei din partea autorităților publice locale.

Măsura a fost luată de APL Chișinău, ca urmare a solicitărilor parvenite din partea oamenilor în etate care nu au reușit să depună cererile la Primărie, din cauza restricțiilor impuse de situația pandemică prin infecția COVID-19.

O dispoziție în acest sens a fost semnată de Primarul general, Ion Ceban.

 De asemenea, sînt acceptate cererile privind omagierea persoanelor centenare, cu acordarea sumei de 5000 lei, cetățenilor din capitală și din suburbii care împlinesc în perioada de referință vîrsta de 100 de ani și mai mult.

Astfel, autoritățile locale vor accepta cererile cuplurilor longevive care au sărbătorit nunțile de aur, aniversările de 60 și 70 de ani de la data oficierii căsătoriei, începînd cu luna martie 2020 și a cuplurilor care vor depunere cerere în anul curent, indiferent de luna celebrării evenimentului, cu acordarea ulterioară a suportului financiar în mărime de 1000 lei per cuplu.

Amintim că în perioada pandemică, Primăria Chișinău a stopat desfășurarea activităților festive de celebrare a jubileelor din ziua nunții, dar recepționează cererile cuplurilor, expediate în format electronic sau prin poștă, cu perfectarea ulterioară a actelor necesare și transferarea suportului financiar în valoare de 1000 lei pentru fiecare cuplu, prin intermediul filialelor Î.S. „Poșta Moldovei".

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

jubileu , cadouri

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1670
Populația:
163 locuitori

Balmaz este un sat din cadrul comunei Ciobanovca, raionul Anenii Noi. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Anenii Noi și la 47 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 163 de oameni. Satul Balmaz a fost menționat documentar în anul 1670.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.