Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
01 iulie 2022, 15:30 Meşteşuguri populare views 1488
Demers în sprijinul Academiei de Administrare Publică. Trei foşti preşedinţi de stat au semnat o scrisoare în adresa Maiei Sandu
Foto: facebook.com/AcademiaAP
01 iulie 2022, 15:30 Meşteşuguri populare views 1488

Demers în sprijinul Academiei de Administrare Publică. Trei foşti preşedinţi de stat au semnat o scrisoare în adresa Maiei Sandu

Trei foști președinți ai Republicii Moldova i-au adresat șefului statului, Maia Sandu, o scrisoare prin care își exprimă dezacordul în legătură cu reforma propusă de Ministerul Educației privind reorganizarea prin absorbție a mai multor instituții de învățămînt superior din țară. Demersul este semnat de Nicolae Timofti, Petru Lucinschi şi Mircea Snegur.

Informația a fost confirmată pentru Publika TV de fostul președinte al țării Petru Lucinschi.

Prin această scrisoare, semnată de Mircea Snegur, primul președinte al Moldovei, Petru Lucinschi (președintele al ţării în perioada 1997-2001) și Nicolae Timofti (președintele în perioada 1997-2001), îndeamnă Președinția să intervină și să supună unei revizuiri intenția Ministerului Educaţiei de a lichida Academia de Administrare Publică.

"Ne exprimăm susţinerea, dar totodată, îngrijorarea privind demararea celui mai important proces de modernizare a universităţilor şi a sistemului de cercetare din Moldova din ultimii ani. Reformarea oricărui sistem presupune analiză, consultare şi un înalt grad de responsabilitate pentru impact. Instituția Prezidențială este cea care, timp de 10 ani, a deținut calitatea de Fondator al acestei instituții, astfel că din prima sursă cunoaște capacitatea, potențialul Academiei.”, se arată în textul scrisorii.

Sorina Ştefîrţă, consilierul pe comunicare al preşedintelui Maia Sandu, a declarat că Preşedinţia nu au recepționat deocamdată o astfel de scrisoare, însă a confirmat că se cunoaște că există un demers semnat de primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, prin care se solicită revizuirea deciziei MEC privind absorbția Universității de Stat din Tiraspol de către Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

Ministerul Educaţiei nu a venit deocamdată cu o reacţie. La începutul săptămînii, la o conferinţă de presă, ministrul Anatolie Topală a anunțat că mai multe universităţi vor fi reformate prin absorbţia de alte instituţii superioare de învăţămînt din ţară.

Sursa: publika.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1807
Populația:
411 locuitori

Tănătarii Noi este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ştefăneşti, Ursoaia Nouă și Tănătarii Noi. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Căușeni și la 61 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 411 oameni. Satul Tănătarii Noi a fost menționat documentar în anul 1807.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.