|
Părinții care își duc copiii la grădinițe, obligați să se vaccineze
„Nu vă primim copiii la grădiniță dacă nu vă administrați vaccinul anti-COVID”. Așa ar fi fost amenințați locuitorii din satul Drăgănești, raionul Sîngerei, care au mers să-și înscrie odraslele la instituția preșcolară din localitate.
Cel puțin asta susțin cîțiva părinți. De frică că le vor fi marginalizați copiii, aceștia au preferat să le fie păstrat anonimatul, transmite Nordnews.md.
”La spital au spus că dacă părinții nu se vaccinează, copiii nu vor fi primiți la grădiniță.
Totodată, femeia spune că medicii refuză să dea pastilele gratuite bătrînilor din localitate pînă nu-și administrează vaccina. Se duc bătrînelele și cumpără pastile din banii puțini pe care îi au.
Oamenii din sat spun că au auzit despre un asemenea ultimatum.
„Da, a fost așa discuție, dar noi am rezolvat. A fost primarul și s-a rezolvat la policlinică la noi. Eu acum vin cu băieții de la policlinică și totul e ok. Medicul așa spune, că e obligatoriu. Dar eu azi cu dînsul m-am contrat puțin. I-am spus, eu nu vreau să mor”, spune o mamă a doi copii.
Unii acuză decizia medicului din sat și spun că un astfel de comportament este inadmisibil.
„Da, am auzit, dar nu se poate așa ceva, să se vaccineze părinții pentru ca micuții să meargă la grădiniță. Eu nu înțeleg. Toți oamenii care trec pe strada asta spun că: mă duc să primesc vaccin pentru ca să-mi primească copilul la grădiniță”, povestește un localnic.
Cei din administrația grădiniței recunosc că au fost astfel de discuții, însă problema a fost deja rezolvată. În prima zi de școală, micuții sînt așteptați la grădiniță.
„A fost puțină panică. Dar n-a mai fost așa de mare, adică, că categoric, nu o să le dea certificate. De la 1 septembrie așteptăm copiii ca să vină la grădiniță”, afirmă Angela Bînzari, șefa de gospodărie la gradinița de la Drăgănești.
Medicul din sat susține că prin gestul său a încercat să convingă oamenii să se imunizeze, însă regretă că nu a fost înțeles corect.
Grădinița din Drăgănești este frecventată de peste o sută de copii.
Reamintim că vaccinarea antiCOVID-19 în Republica Moldova este una benevolă, potrivit ultimelor informații cetățenii nu se grăbesc să se imunizeze din diferite motive, printre care, frica de vaccin și adesea imposibilitatea de a alege vaccinul cu care să fi imunizați.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Valea Surselor și complexul megalitic misterios (+Foto)
- Sare și saună: rețetă simplă și eficientă pentru îmbunătățirea sănătății.
- Poporul care nu cunoaște bolile
- Îmi iubesc foarte mult casa de la țară!
- Oamenii de știință de la Stanford au declarat că au inventat o metodă de creare a unui om artificial
- Cutele de viespi în medicina tradițională
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1598
- Populația:
- 1125 locuitori
Risipeni este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Risipeni și Bocşa. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Fălești și la 142 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1125 de oameni. Satul Risipeni a fost menționat documentar în anul 1598.
Comentarii
(0)