Mergi spre compartimentul: Arhitectura
31 mai 2016, 10:45 Arhitectura views 8280
Ce nu ştiai despre Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală
31 mai 2016, 10:45 Arhitectura views 8280

Ce nu ştiai despre Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală

Clădirea Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău a fost construită la începutul secoluli trecut, iar la bază are arhitectură islamică, în varianta Ţărilor Magribului.

În clădirea Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău a fost amplasat anterior Muzeul zoo-agricol şi a meşteşugurilor populare.

Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, Muzeul a fost fondat de Zemstvă în 1889, în baza exponatelor expoziţiilor agronomice şi de artizanat, organizate în Chişinău.

Primul sediu al Muzeului a fost în clădirea Upravei Zemstvei, pe strada Leova (actuală Şciusev). La începutul secolului al XX-lea spaţiul a devenit neîncăpător pentru exponatele acumulate şi F.Osterman, primul custode al Muzeului s-a adresat Zemstvei cu propunerea de a lărgi spaţiul muzeal.

Zemstva, condusă de baronul A.F. Stuart, a susţinut această idee, propunînd pentru construcţia Muzeului o parte a cartierului ocupat de Upărava Zemstvei, sectorul viran mărginit de străzile Meşanskaia (Sfatul Ţării) şi Reni (Kogîlniceanu).

Sediul Muzeului a fost proiectat de arhitectul Ţîganco, supravegherea tehnică era realizată de către Poluianovski. Construcţia Muzeului a fost terminată în 1905, inaugurarea a avut loc în iunie 1906.

Imobilul este primul edificiu construit pentru sediul muzeal. În scopul organizării unor spaţii ample, s-a apelat la arhitectura islamică, în varianta Ţărilor Magribului. Structura spaţial volumetrică este simetrică în raport cu două axe, reciproc perpendiculare, în locul intersecţiei fiind amplasat un volum dominant prin parametri şi înălţime, la care din ambele părţi sînt alipite cîte un pavilion amplu. Clădirea este amplasată cu o mică retragere de la linia roşie ridicată pe un demisol înalt, care din cauza căderii reliefului, este utilizat numai în partea curţii interioare. Decoraţia plastică a interioarelor este deosebit de valoroasă, fiind utilizate vitralii policrome în spiritul artei orientale, elemente turnate din fontă a balconului perimetral – trepte, colonete, îngrădire, din stucatură au fost modelate stalactite la baza plafonului, elemente decorative care sub forme de bandouri împodobesc partea superioară a pereţilor, ornamente epigrafice în stil naskh.

Faţada este simetrică, cu dominarea pavilionului central, dotat cu lumină superioară printr-un lanternou din tavan. Decoraţia plastică a faţadelor este în aceiaşi cheie stilistică cu a interioarelor – panouri policrome din maiolică, care conturează părţile componente, denticule la coronament, ferestre cu partea superioară în potcoavă. În componenţa incintei intră şi zidul din piatră cu grilaje din fier cu design artistic.

Pe teritoriul Muzeului se află un pavilion construit din lemn, pentru orchestră la manifestările artistice ale Muzeului. A fost construit în 1887, arhitect A.I. Bernardazzi.

Sursa: www.eurotv.md

Cuvinte cheie:

Arhitectura , Chisinau , istoria , muzeu

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1925
Populația:
719 locuitori

Codrenii Noi este un sat din cadrul comunei Frasin, raionul Donduşeni. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Dondușeni și la 209 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 719 locuitori. Satul Codrenii Noi a fost înființat în anul 1925.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.