|
Foto: noi.md |
Haret: „Să facem totul conform legii, și nu doar ceea ce vă convine”.
Directorul Teatrului rus de stat ”Anton Cehov”, Constantin Haret, care a fost înștiințat recent de Ministerul Culturii cu privire la încetarea relațiilor de muncă din 28 septembrie, a declarat pentru Noi.md că urmărește întreaga situație cu uimire și este surprins de decizia ministerului de profil și de comentariul ministrului Culturii, Sergiu Prodan, deoarece consideră că nu există motive legitime și convingătoare pentru demiterea sa.
"Am auzit comentariul Ministrului Culturii, Sergiu Prodan și, sincer să fiu, am rămas uimit, deoarece în Legea cu privire la teatre, circuri și organizații concerte, articolul 19 al capitolului IV, conducerea teatrelor, circurilor și organizațiilor de concerte, paragraful h) prevede că Ministerul Culturii desemnează prin concurs, pe un termen de 5 ani, în bază de acord individual de muncă (contract). Cert este însă că atunci cînd contractul a fost semnat cu mine pe 9 octombrie 2020, legea cu privire la teatre, circuri și organizații concertistice suna oarecum altfel. Aceasta prevedea că Ministerul Culturii desemnează prin concurs sau fără concurs, pe un termen de 5 ani, în bază de acord individual de muncă (contract). Adică, atunci cînd au semnat un contract cu mine, era în vigoare o lege complet diferită. Iar legea, din cîte știm, nu are efect retroactiv", a menționat Constantin Haret.
Potrivit acestuia, în plus, a apărut o altă problemă.
"În înștiințarea pe care am primit-o se spune că contractul meu expiră. De fapt, contractul meu se încheie pe 9 octombrie 2025. Dar ce pot eu să spun... Totul este foarte surprinzător. Personalul teatrului este șocat. Directorul este înlăturat din nou, fără motive întemeiate, cred eu. Din cîte știu, echipa va organiza o conferință de presă pe această temă pe 8 septembrie. E trist. La început, au semnat cu mine un contract pentru o perioadă de 3 ani în loc de cinci ani, conform legii. Acum reziliază din nou contractul cu mine. Dar eu nu mă țin de această funcție, eu lucrez și iubesc acest teatru. Dacă aveți pentru ce - demiteți-mă. Va fi corect. Atunci haideți să facem totul conform legii, dar nu doar ceea ce este în avantajul vostru", a subliniat Constantin Haret.
Sursa:
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Tragedia de la Crocus City Hall: MAE nu confirmă rănirea unui cetățean moldovean
- Republica Moldova anulează regimul liberalizat de vize cu Ecuador
- Șamponul natural poate fi făcut acasă. Iată 4 rețete simple...
- Această baie elimină toate toxinele din organism în doar 20 de minute! Simte puterea vindecătoare a…
- Cum crește pinul - video accelerat
- Alcoolul - băutura lașiilor
- Rețeta tradițională tibetană pentru tinctură de ghimbir
- Pune usturoi în gură și ține-l acolo timp de 30 de minute. Rezultatele sunt incredibile!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1507
- Populația:
- 396 locuitori
Larga Veche este un sat din cadrul comunei Larga Nouă, raionul Cahul. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Cahul și la 148 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 396 de oameni. Satul Larga Veche a fost menționat documentar în anul 1507.
Comentarii
(0)