06 iunie 2023, 12:30 Personalități views 8019
06 iunie 2023, 12:30 Personalități views 8019

Gheorghe Malarciuc – 88 ani de la naștere

Astăzi se împlinesc 88 de ani de la nașterea prozatorului, dramaturgului, scenaristului și publicistului Gheorghe Malarciuc.

Născut la 6 iunie 1934 în satul Bursuc raionul Camenca, Gheorghe Malarciuc studiază la Universitatea din Chișinău. După absolvire (1956) lucrează în calitate de secretar responsabil şi redactor-şef la revista Scînteia leninistă, redactor la Comitetul de Radio şi Televiziune din R.S.S.M., redactor-şef adjunct al secţiei scenarii la Studioul Moldova-film. Din 1970 Gheorghe Malarciuc era corespondent al săptămînalului „Literaturnaia gazeta”, unicul corespondent al publicaţiilor moscovite angajat dintre publiciştii locali, pe cînd ceilalţi erau trimişi de la centru. Acest statut îl evidenţia printre colegii de breaslă.

Gheorghe Malarciuc este și un reputat dramaturg.  În 1963 Teatrul Naţional îi prezintă comedia „Nu mai vreau să-mi faceţi bine”, peste un an pe scena aceluiaşi teatru este montată „Eroica”. Gheorghe Malarciuc este autorul pieselor „Zile de foc, de apă şi de pămînt” (1974), „Marsilieza” (1984), „Dragă consăteanule!” (1984), „Cel mai iubit”, montate atît la Chișinău, cît şi la Bălţi.  

Este autorul scenariilor la filmele „Ultima noapte în rai” (1964), „Serghei Lazo” (1967), „Viscolul roşu” (1971). În 1980 semnează libretul la opera „Serghei Lazo”.

Scrie mai multe cărţi pentru copii, printre care „Din moşi strămoşi” (1959), „Copilul şi luna” (1959), „Legende despre Lazo” (1971). Volumul publicistic „Scrisori din casa părintească” suportase cîteva ediţii, fiind tradusă şi în limba rusă, jucînd şi rolul de pliant publicitar al Moldovei în deceniul al optulea.

Gheorghe Malarciuc era un apărător vehement al naturii şi un iniţiator al mişcării ecologiste din Republica Moldova, devenind pionierul şi însufleţitorul cercului de entuziaşti care militau pentru purificarea mediului înconjurător.

Gheorghe Malarciuc s-a stins din viață la 30 octombrie 1992 în Chișinău.

Cuvinte cheie:

personalitati , aniversarea

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1878
Populația:
457 locuitori

Rumeanţev este un sat din cadrul comunei Doina, raionul Cahul. Localitatea se află la distanța de 24 km de orașul Cahul și la 150 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 457 de oameni. Satul Rumeanțev a fost menționat documentar în anul 1878.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.