Baurci-Moldoveni este un sat şi comună din raionul Cahul. Baurci-Moldoveni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Cahul și la 159 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2226 de oameni. Satul Baurci-Moldoveni a fost menționat documentar în anul 1770.
Citeşte mai departeGheorghe Blănaru - 90 de ani de la naștere
![]() |
Foto: floriledalbe.md |
Poetul Gheorghe Blănaru ar fi împlinit 90 de ani. S-a născut la 21 ianuarie 1933 în satul Limbenii Vechi, judeţul Bălţi. Absolveşte Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău (1960). Redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei", cercetător la Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe din Moldova; învăţător, redactor la editura „Cartea Moldovenească”, precum şi la revistele „Noi”, „Florile dalbe”, între anii 1977 şi 1980 deţine funcţia de director al Biroului de propagare a literaturii la Uniunea Scriitorilor din Moldova.
Debutează editorial cu cartea pentru copii „Ferestrele anului” (1975).
Din 1995 se stabileşte cu traiul la Iaşi.
Editează cărţile: „Ursul albastru” (1976); „Plicul cu spice” (1977); „În oraşul Codru-Mare” (1979); „Castelul cu uşile ferecate” (1980); „Moşi frumoşi” (1981); „Casa de pe curcubeu” (1983); „Balada drumului de pe umerii veacului” (1984); „Odihna armelor” (1987); „Izvorul de duminică” (1987); „Mieii şi teii” (1989); „La plecare” (2001).
Culegerile sale de versuri pentru copii au fost traduse în limba rusă, cazahă ş.a.
S-a stins din viață pe 28 februarie 2016.