04 iulie 2022, 10:15 Realitatea moldovenească views 2232
Expert: Reforma învățămîntului superior din R. Moldova are, cel puțin, patru dimensiuni cu impact
04 iulie 2022, 10:15 Realitatea moldovenească views 2232

Expert: Reforma învățămîntului superior din R. Moldova are, cel puțin, patru dimensiuni cu impact

Reforma învățămîntului superior din Republica Moldova, făcută public săptămîna trecută, are, cel puțin, patru dimensiuni cu impact fără precedent. Este o reformă mare, iar graba cu care se face, poate mai mult să dăuneze decît să ajute. Este un lucru care se discută de cel puțin 15 ani, însă are loc prea brusc. Este opinia lui Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, exprimată în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Potrivit expertului, primul impact al reformei este legat de comasarea unor universități cu institute de cercetare. În Europa, dar și în statele dezvoltate, este practicat acest lucru, învățămîntul este împreună cu cercetarea. „Eu cred că intenția de a comasa aceste instituții este benefică. Vor avea de cîștigat atît universitățile, cît și centrele de cercetare. Consider că acest lucru va crește atît capacitatea de cercetare, cît și de predare. Studenții vor fi implicați în cercetări, cercetătorii vor putea să lucreze cu studenții. Avem o unificare a două sisteme diferite, care au activat diferit zeci de ani, iar acum vor fi unificate”, a spus expertul.

Al doilea impact al reformei, spune Veaceslav Ioniță, este comasarea unor universități, din cauza lipsei studenților, ceea ce a dus la o utilizare ineficientă a resurselor financiare. „S-au dat bani pentru universități aparte și pentru cercetare aparte. Dar trebuie să fie dați acești bani împreună. Universitățile noastre sînt mici și este înțeleasă intenția Guvernului de a unifica resursele”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Al treilea element al reformei care îngrijorează, susține economistul, este comasarea Universității de Stat din Tiraspol, care este refugiată în Republica Moldova. Universitățile refugiate, crede economistul, sînt din zonele de conflict, iar acestea trebuie să devină un instrument de soluționare a conflictelor. sînt trei țări în regiune, Georgia, Ucraina și Republica Moldova, unde sînt 21 universități refugiate. 16 - în Ucraina, 4 - în Georgia și 1 - în Republica Moldova.

Cel de-al patrulea element, care stîrnește nedumeririle experților, afirmă economistul, este că „această reformă va însemna cel mai mare proiect imobiliar din istoria Republicii Moldova”. „Vor apărea, imediat după această comasare, zeci de hectare de terenuri libere, inclusiv în centrul Chișinăului, cu valori de milioane de dolari. Dacă nu va fi făcută o analiză minuțioasă, unde și cum vor fi utilizați acești bani din vînzarea terenurilor și a clădirilor, riscăm să avem dintr-o reformă a învățămîntului o reformă a sectorului imobiliar din municipiul Chișinău”, a afirmat economistul.

Potrivit economistului, Parlamentul, cel puțin o dată la trei ani, trebuie să aibă un raport al Curții de Conturi privind starea de lucruri a proprietăților centrelor universitare și a institutelor de cercetare, pentru ca să fie protejat patrimoniul acestor instituții, ca să nu avem blocuri locative construite, dar nimeni să nu știe unde au dispărut banii din vînzarea terenurilor.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, în anul 2006/2007 în Republica Moldova erau 128 de mii de studenți, iar în stînga Nistrului circa 18 mii. În total 146 de mii de studenți. În anul de studiu 2021/2022 au fost 59,6 mii pe malul drept al Nistrului, iar 11 mii pe malul stîng. În total, aproape 71 de mii de studenți. Dintre toți studenții pe care îi are astăzi Republica Moldova, 59 de mii, 73% au pînă la 24 de ani, 17% de la 24 la 34 de ani, iar 9,3% peste 35 de ani. Dacă cum 10 ani un cadru didactic avea 20 de studenți, astăzi acest raport este de 1 la 13.

Pe lîngă comasarea universităților, expertul sugerează Guvernului să atragă atenția la studenții străini, care aduc anual în Republica Moldova mai mult de 100 de milioane de dolari. Acum 15 ani în Republica Moldova erau 1200 de studenți străini, acum sînt 4500. În sălile de curs, fiecare al optulea student este străin. În ultimii ani, susține Veaceslav Ioniță, se înregistrează ratări de cel puțin 2500 de studenți străini, inclusiv 700 din Israel.

„Autoritățile noastre trebuie să afle din ce cauză am pierdut acest număr de studenți, de ce anumite diplome moldovenești nu sînt recunoscute în unele țări și să întreprindă pași ca aceste diplome și specialități să fie recunoscute. Trei țări de unde tradițional aveam studenți străini, erau din orientul mijlociu. Este o piață pentru noi și din păcate am pierdut-o”, a conchis Veaceslav Ioniță.

 

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1466
Populaţia:
781 locuitori

Horodişte este un sat şi comună din raionul Rezina. Satul are o suprafaţă de circa 1.40 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 6.31 km. Din componenţa comunei fac parte localităţile Slobozia-Horoişte şi Horodişte. Satul Horodişte este situat la o distanţă de 36 km de oraşul Rezina şi la 85 km de Chișinău.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.