22 ianuarie 2022, 14:30 Realitatea moldovenească views 1663
Ambasadorul Ioniță ar trebui să-și calmeze aspirațiile unioniste. Declarație
22 ianuarie 2022, 14:30 Realitatea moldovenească views 1663

Ambasadorul Ioniță ar trebui să-și calmeze aspirațiile unioniste. Declarație

Ambasadorul Ioniță ar trebui să-și calmeze aspirațiile unioniste care sînt inadmisibile pentru un diplomat.

Acesta a declarat recent că în UE, Moldova va fi iarăși, împreună cu România.

Republica Moldova este un stat cu o istorie interesantă, diversă și complexă, ceea ce ne-a conturat pe noi ca națiune anume așa cum sîntem noi astăzi.

Noi, sîntem unele din puținele state medievale care au fost pe harta continentului european, am apărat Europa de extinderea islamului și am luptat pentru păstrarea creștinismului. Noi am făcut parte din unul din cele mai mari imperii din lume, Imperiul Rus. Noi am fost parte a regatului român, iar mai apoi, din Uniunea Sovietică. Noi apropo, nu am făcut front comun cu Hitler și nu am organzat genocid pe teritoriul nostru, nu am participat la Holocaust.

Astăzi, sîntem un stat independent, cu viziuni complexe asupra viitorului nostru, iar moldovenii înțeleg foarte bine diversitatea intereselor noastre precum și necesitatea dezvoltării unei politici externe echilibrate.

Nu prea înțeleg ce are în vedere ambasadorul prin „iarăși împreună". Așa sau altfel noi sîntem alături, state vecine și așa a fost și va fi. Cît de „împreună" se dorește?

Ultimele declarații ale UE în privința unor extinderi nu vizează Moldova, iar procesele procesele actuale din zonă fac aproape imposibilă aderarea Moldovei la UE încă zeci de ani înainte.

Ține doar de opțiunea moldovenilor în care spațiu politico-economic să fie, iar atribuțiile unui ambasador, evident, sînt limitate în acest sens.

Eu cred că Ambasadoru Ioniță are nevoie stringent de vaccin, parafrazîndu-l tot pe el, vaccin contra unionismului nechibzuit și depășit deja atît de realitățile istorice cît și de cele politice din țara noastră.

Cuvinte cheie:

Romania , Moldova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1552
Populația:
482 locuitori

Izvoare este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Izvoare și Valea Norocului. Satul Izvoare se află la distanța de 15 km de orașul Sîngerei și la 88 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 482 de oameni. A fost menționat documentar în anul 1552 cu denumirea Loziile.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.