13 noiembrie 2021, 12:00 Realitatea moldovenească views 2160
După majorarea tarifului la gaze, bisericile vor avea dificultăți la achitarea facturilor
13 noiembrie 2021, 12:00 Realitatea moldovenească views 2160

După majorarea tarifului la gaze, bisericile vor avea dificultăți la achitarea facturilor

Tariful majorat la gaze pune în dificultate multe biserici și mănăstiri din Republica Moldova, mai ales în ajunul iernii.

Tariful de 11,08 lei pentru un metru cub de gaze este o problemă pentru comunitățile care și cu vechiul tarif cu greu făceau față achitării facturilor. „În Republica Moldova majoritatea bisericilor din localități și din mănăstiri au sisteme de încălzire cu gaze, transmiite Noi.md.

La actualul tarif cheltuielile pentru comunitățile bisericești devin foarte mari”, a declarat pentru IPN preotul paroh al bisericii Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul din satul Peresecina, raionul Orhei, preotul Petru Garbuz.

El a explicat că pe timp de iarnă în biserica în care slujește în 24 de ore se consumă 100 metri cubi de gaze pentru menținerea unei temperaturi de 15-16 grade Celsius. În 30 de zile se consumă 3000 metri cubi, ceea ce constituie 33 240 lei. Pentru comunitățile din localitățile rurale aceasta este o povară destul de mare, ținînd cont de sărăcia multora dintre locuitorii de la țară. Dacă sătenilor nu le vor ajunge bani pentru a-și achita propriile facturi pe timpul iernii, există riscul ca pentru facturile la gaz ale bisericilor problema să fie și mai mare. „Bisericile nu aparțin preoților, ci comunităților credincioșilor, de aceea instituțiile statului, preocupîndu-se de cetățeni, ar fi bine să ia în considerare și problema facturilor la gaze ale bisericilor, acolo unde merg aceiași cetățeni. Guvernanții ]n calitate de credincioși, fac parte și ei din comunitățile bisericești”, a menționat preotul Petru Garbuz.

Preotul de la Peresecina propune ca, în urma cererilor depuse, bisericilor și mănăstirilor să li se aplice aceleași compensații ca și consumatorilor casnici, ținînd cont de faptul că bisericile sînt așezăminte non-profit. De asemenea, Vasile Garbuz a făcut trimitere la practica din țările membre ale Uniunii Europene, în care majoritatea populației o reprezintă creștinii ortodocși. În Grecia, Bulgaria și România statul sprijină bisericile. Preoții primesc acolo salarii lunare, ca o recunoaștere a rolului deosebit al Bisericii Ortodoxe în ceea ce privește instaurarea unui climat de moralitate și respect al legii în societate.

Întrebat dacă susține această idee, purtătorul de cuvînt al Mitropoliei Bisericii Ortodoxe din Moldova, preotul Vadim Cheibaș, a declarat pentru IPN: „Sigur că susținem, dar vom examina chestiunea în cadrul Mitropoliei, pentru a vedea dacă se impune o luare de poziție din partea conducerii Bisericii”.

Potrivit fețelor bisericești, o soluție alternativă pentru asigurarea bisericilor cu energie o reprezintă sursele regenerabile de energie: instalațiile eoliene, parc fotovoltaic, colectoare solare pentru încălzirea apei, cazangerii pe biomasă, termoizolarea clădirilor bisericilor ș.a.. Dar și în acest caz este nevoie de un program guvernamental de sprijinire a comunităților bisericești prin investiții în noile tehnologii.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

biserica , gaz , scumpire

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1493
Populația:
9954 locuitori

Cărpineni este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Horjesti și Carpineni. Localitatea se află la distanța de 36 km de orașul Hîncești și la 67 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 9954 de oameni. Satul Cărpineni a fost menționat documentar în anul 1493.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.