Arată noutățile începînd cu...
Mergi spre compartimentul: Diaspora moldovenească

eye 816 Vizualizări

La Chișinău a avut loc o rundă de consultări consulare moldo-cehe


La ministerul de externe s-au desfășurat consultări consulare moldo-cehe, delegația Republicii Moldova fiind condusă de secretarul general Eugeniu Revenco, iar delegația cehă de Martin Smolek, viceministru responsabil de dosarul juridic și consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe.

În cadrul consultărilor au fost abordate subiecte ce țin de gestionarea situațiilor de criză, inclusiv pe perioada pandemiei COVID-19, necesitatea consolidării și dezvoltării capacităților departamentelor consulare, dar și a centrelor de apel, regulile de călătorie și protejarea intereselor cetățenilor în contextul migrației de muncă.

În acest sens, părțile au realizat un schimb de experiență în ceea ce privește managementul instrumentelor aplicate în gestionarea crizei pandemice, mecanismele de conlucrare între instituțiile ambelor state, precum și modalitățile de eficientizare a acestora.

Interlocutorii și-au exprimat interesul pentru consolidarea cooperării bilaterale consulare, în vederea identificării posibilităților de perfecționare a personalului detașat pe funcții consulare, precum și îmbunătățirea procedurilor interne de lucru.

Cuvinte cheie:

MAEIE , Cehia , diaspora

Localităţile Moldovei şi diasporei

Borosenii Noi

Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XVIII-lea
Populația:
2025 locuitori

Borosenii Noi este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Borosenii Noi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume situat la 8 km de oraşul Rîşcani şi la 178 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2025 de oameni. Satul Borosenii Noi a fost întemeiat în secolul al XVIII-lea.

Citeşte mai departe